Aceia dintre dumnevoastră care au viciul de a urmări și ceea ce se întâmplă prin viața politică de pe malurile celor două râuri relevante pentru noi – Bahlui și Dâmbovița – știu, probabil, că Iașul are, după București, cel mai mare grup parlamentar din țară. Cu 23 de deputați și senatori, din care 17 și în mod oficial la putere, suntem – noi, ieșenii – mai bine reprezentați în Casa Poporului decât minoritățile naționale la un loc și aproape la fel de influenți ca maghiarii. Cu câțiva miniștri cu mandat parlamentar de Iași sau originari de prin părțile locului, cu niște secretari de stat și directori de cabinet, cu politicieni în stratosfera partidelor importante, am zice că putem spera să influențăm și deciziile importante luate la București. Una peste alta, nimic nu ne împiedică să sperăm, așa cum am arătat că o facem de vreun an și ceva încoace, la drumuri, autostrăzi, aeroport, râuri navigabile, investiții și bani cu nemiluita. Cum realizările se încăpățânează, deocamdată, să rămână în urma speranțelor și orgoliilor ieșenilor, este de înțeles că unii dintre dumnevoastră ar putea resimți un oarecare disconfort, dacă nu chiar dezamăgire și revoltă.
Numai că aceia dintre dumnevoastră care gândesc și simt astfel fac o greșeală majoră, ignorând un adevăr de bun simț: așa cum construcția unei case începe cu fundația și continuă cărămidă cu cărămidă și BCA cu BCA, la fel realizarea lucrurilor mari are nevoie nu numai de timp, ci și de împlinirea prealabilă a unor lucruri aparent mici, dar indispensabile. Cum, în materie de funcționare a statului, nimic nu e mai „fundamental” decât „legea fundamentală”, se cuvine să salutăm faptul că, iată, ideile unui parlamentar ieșean au șanse mari să devină literă de lege în viitoarea Constituție a țărișoarei.
Despre deputatul UNPR / PSD de Copou e vorba, dom’ general Gheorghe Emacu, care, ca unic parlamentar de Iași în comisia de revizuire a Constituţiei, a reușit zilele trecute să impună un amendament privind înscrierea stemei României pe tricolor. După 23 de ani și jumătate de când drapelul național se purta găurit, precum covrigul, și după vreo 21 de ani de când tricolorul miroritic a devenit, prin lege organică, identic cu cel al mărețului stat african Ciad, probabil că ați și uitat cam cum arată stema cu pricina: acvilă aurie pe fond albastru, cu cruce, sabie, buzdugan și un scut cu stemele a cinci ținuturi: Țara Românească (cu vultur galben), Moldova (cu cap de bour), Banatul și Oltenia (cu un leu), Transilvania (cu un fel de cioară) și Marea Neagră (cu niște delfini).
Sigur, criticile și sugestiile n-au întârziat să apară: unii, precum Victor Ciorbea, au cerut ca, dacă tot e ca tricolorul să fie cu stemă, atunci să fie cu cea a Casei Regale; alți, ca Petre Roman, și-au dat cu părerea că steagul fără stemă e „mai modern”; alții, mai ardeleni, ca Emil Boc, au zis că nu are rost să schimbi „simbolurile naționale”. La nivel local, răutăcioșii și blogerii „de dreapta” nu avea cum să nu critice preocupările deputatului și distanța acestora față de problemele Copoului; în acest context, ne mirăm că legătura dintre o poreclă ca „deputatul banner” și inițiativele legate de steag nu a fost evidentă…
În ceea ce ne privește, am decis să adoptăm o atitudine constructivă, asta cu atât mai mult cu cât, scăpați de asocierea cu Ciadul, avem șansa de a intra în compania selectă a Republicii Moldova și a Andorrei, ca să nu mai vorbim de satisfacția oferită nostalgilor fostelor republici. De aceea, până să ajungem la referendumul pentru adoptarea noii Constituții, ne-am gândit și noi la un model de stemă, pe care sperăm că membrii comisiei constituționale îl vor lua în considerare. Astfel, conturul stemei nu va mai fi un scut, ci un ecran de televizor, mai sugestiv pentru obiceiurile de loisir ale românilor. În mijlocul acestuia va fi un ciolan, pentru a marca avuția națională și puterea de stat. În jurul osului vor fi desenate alte simboluri naționale: câțiva mititei, niște căpșuni (care să simbolizeze cele 3 milioane de români plecați în străinătate), câteva ruine (simbol al puternicei industrii românești), un microfon, niște căști și câteva dosare (care să trimită la practicile de bună guvernare împământenite în ultimii ani), o mână întinsă (elocventă pentru cele câteva milioane de români dependenți de stat) și o pereche de chiloți (relevantă pentru starea de chiloțăreală generalizată din spațiul public). Pentru o mai mare transparență a actului politic, fondul stemei va fi schimbat periodic, funcție de culorile partidelor aflate la guvernare; de pildă, fondul actual al trebui să fie roșu cu picățele galbene; dacă se consideră că prețul schimbării regulate a culorilor este excesiv, atunci putem conveni ca acest fond să rămână maro.
Ei, ce ziceți?!
Gheorghe Stemacu
