“Un sistem slab şi şanse minime de a se ridica într-un viitor apropiat, poate peste vreo zece-douăzeci de ani”, başca nişte “hibe” la activ, dar cu datorii mai mici, în comparaţie cu Grecia, a fost, zilele trecute, la U.A.I.C., tema unei conferinţe la care jurişti din toată lumea s-au întrecut în a propune metode şi măsuri noi numai bune de luat pe timp de criză. Cum ar fi, de exemplu, cea de credibilitate a băncilor faţă de consumatorii de produse bancare, lucru care, în ultima vreme, i-a pus pe români să-şi salveze economiile sub saltea, de frica vreunor tunuri financiare.

“Ne confruntăm cu o tentativă de fraudare a creditorilor bancari, ingeniozitatea şi fineţea escrocilor atingând cote alarmante”, a afirmat Voicu Cheţa, unul dintre avocaţii prezenţi la conferinţă, referindu-se la problemele întâmpinate atunci când în sistemul financiar-bancar intervine răspunderea penală.

Creditori oneşti pentru occidentali, cămătari fără scrupule pentru români

Motivat de aportul de capital substanţial adus pe piaţa bancară românească de ţara sa, reprezentantul instituţiilor financiare austriece, Stephen Karas, a prezentat şi modele de succes precum simplificarea produselor bancare, pe care le-a făcut mai uşor de înţeles. Accentul, bineînţeles le-a pus pe investiţiile în educarea consumatorilor. Cu alte cuvinte a informat corect şi complet clienţii asupra pachetelor de servicii, fără tertipuri şi expresii la care românul ar veni cu traducătorul economist. Dar asta s-a întâmplat la ei acasă, cu cetăţeanul austriac, eventual cel german, că tot sunt vecini, care nu concepe să fie minţit, printr-un limbaj bancar neinteligibil pentru omul de rând.

Şi pentru că tot trebuie să recupereze banii de pe investiţii de undeva, România constituie, de ani buni, sursa cea mai rapidă de recuperare a investiţiilor făcute de marile concerne din străinătate. Cum? Prin practicarea unor dobânzi uriaşe, ori aplicarea de comisioane peste comisioane românului amărât. Şi cel mai simplu exemplu ar fi cel al cardurilor, pentru care sunt impuse tarife chiar şi la propria retragere. Aceeaşi bancă (ori filială de-a sa) în Occident nu numai că nu practică niciun astfel de comision, dar oferă şi un curs valutar avantajos.

E nevoie de o revoluţie… bancară!

Metoda este practicată cu succes în România cu acordul tacit al Guvernului care, deşi a avut propuneri legislative concrete în acest sens, a tăcut chitic… pentru a nu supăra FMI. Prin urmare, suntem la cheremul celor puternici!

Demn de remarcat este faptul că toţi reprezentanţii marilor bănci din România ştiau despre „Revoluţia islandeză” care a dus la naţionalizarea tuturor băncilor străine şi la urmărirea bancherilor prin Interpol, în toată Europa. În urmă cu trei ani în Islanda, ca şi în România băncile occidentale au profitat de indolenţa Guvernului, subordonându-l financiar, şi au demarat o politică de creditare net dezavantajoasă pentru populaţie. Islandezii s-au răsculat, iar acum bancherii negociază ca nişte mieluşei cu reprezentanţii populaţiei recuperarea datoriilor.