Pe care zmeu din județ l-au făcut pieton alcoolul și viteza? Ghinion maxim pentru un cunoscut și longeviv pilot de comună din nord-vestul județului nostru, pilot și de mașini cu motor pe patru roți. Lui Costăchel Bolovan îi place și viteza, și șprițul cu colacul în mână. Nu, că nu de pomană e vorba, ci de covrigul care învârte roțile mașinii de la stânga la dreapta și înapoi, de la dreapta la stânga. Cam așa de sinuos cică l-au surprins polițiștii de la Rutieră pe Bolovan al Tristeștiului, în plină viteză pe europeană și cu alcoolu-n freză, fix cu câteva zile înainte de Paști. Drept pentru care i-au reținut una bucată permis de conducere pentru trei luni de zile, l-au lăsat, zic martorii din umbră, să marcheze circa 40 de bucăți de sughițuri cauzate de emoțiile tragerii pe dreapta, l-au pus să meargă strâmb pe linia dreaptă, cu mâinile întinse înainte, care și ele tremurau tot de emoție. La așa emoții, don Bolovan, mai mergea o cinzeacă de întărire. Dar n-ai cu cine, dom’le, că polițiștii îs abstinenți, ei te pun să sufli, nu să dai pe gât. N-am aflat încă dacă s-a întocmit și una bucată dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, dar stăm pe recepție și vă ținem la curent, că deja tot județu-i curios cât, cum, de ce, unde, pe cine, cu ce și așa mai departe.
Un deputat disperat se vrea iar vedetă tv: Un medic care se crede şi mare om politic simte adierea rece a campaniei electorale ce va să vie. Dacă prima dată a păcălit electoratul aci la noi, în Iaşi, în dealul Copoului, a doua oară s-a făcut deputat de Bârlad. Ei, cică a treia oară n-o să mai meargă ulciorul la apă. Înspăimântat de acest scenariu, deputatul face gesturi disperate. De exemplu, de Paşti, s-a pus singur de gardă la spital. Calculul a fost simplu: beţivii şi nesătulii care au turnat băutură şi mâncare în ei până au ajuns la spital îi vor aduce, încă o dată, rating pe televiziunile locale. Bre, nea omu’, mai rafinează-ţi tehnicile, astea-s prea primitive.
Acest director cultural şi-a permis o aroganţă: Fază meseriaşă a unui şef de instituţie culturală ieşeană. Omul vrea să marcheze, cu oarece fast, 95 de ani de la înfiinţarea „prăvăliei”. Dar să vedeţi ce dandana. Individul de-o conduce e leberal, dar instituţia e în subordinea primăriei social-democrate. Cum-necum, pe afişul de prezentare a evenimentului, leberalul a pus şi sigla cejeului condus de alt liberal. Păi cum vine asta? Întrebarea e cu atât mai legitimă cu cât din program nu se deduce aportul cejeului. Poate o fi dat nişte bani. Sau poate o fi exces de zel din partea directorului.