Va ploua cu lacrimi la Iaşi din cauza Buldogului? Ce face un lider de feleală de partid atunci când toate apele îi curg așa cum trebuie și obține nește rezultate nesperat de bune la alegeri? Păi, se orientează spre mai sus, eventual spre o funcție mai bună la nivel central că deh, efortul se cere răsplătit. Și e și normal, de altfel, că doar cei mai buni se cade să ajungă cel mai sus, nu? Ei, dar totuși deunăzi, șeful leberalilor ieșeni a anunțat că nu-l interesează vreo funcție centrală în partid, deși după ce neamțul se instalează la Cotroceni o să trebuiască ales alt șef de partid, iar ăla își face propria echipă de vicepreședinți. Rezerva lui Avoievodiței s-ar putea să aibă legătură cu zvonurile care circulă pe la Bucale că noul șef al leberalilor va fi un democrat, în persoana Buldogului. Mișcarea ar fi plănuită pentru că pe de o parte leberalii nu mai au niciun lider mai răsărit disponibil, iar pe de alta pentru că fără organizarea făcută în teren de Buldog, neamțul era deja înapoi în beroul său de la Sibiu. Iar Buldogul nu-l iubește pe junele nostru prezident nici cât pe sarea’n ochi.
Şi MeReU ar vrea să revină iar la butoane: Că tot vorbeam de juni, cică singurul premier ieșean din ultima sută de ani, care a fost șef de guvernoi 62 de zile mari și late, s-a trezit brusc din letargie odată cu victoria neamțului. Marea dorință a lui MeReU ar fi cică să rotunjească nițel cifrele mandatului său de premier, adică să mai prindă o tură. Planul ar fi simplu: neamțul la Cotroceni, îl dă jos pe fostul său contracandidat și pune în fotoliul de la Palatul Victoria un democrat leberal, în persoana lui MeReU. Doar că visele vor rămâne vise pentru că majoritatea care-l susține pe Victoraș abea ce s-a întărit cu încă un senator ieșean, deci se schimbă premierul doar dacă vrea el neapărat. Pe urmă, ceea ce nu știe MeReU este că neamțul îi iubește pe ieșeni cât și Buldogul, adecă den părți.
Se pregăteşte o lovitură de teatru la o instituţie culturală: La urmă, una mică și vioaie de pe frontul artelor. Și tot din categoria viselor, doar că nițel mai apropiate de realitate. De-o bună bucată de vreme, madam Recea, aia de conduce destinele guriștilor din Iași tot trage ba o sfoară, ba alta, apasă ba un buton, ba altul, ca să devină șefă peste cei care se fac că trăiesc viețile altora. Argumente ar fi: clădirea este aceeași, Recea a arătat că știe să conducă o enstetuție de cultură, iar teatrul nu că e mort, dar nici că-l bagă mulți în seamă. Ar mai fi și argumentul clasic cu cine pe cine cunoaște și cică și aici Recea ar sta mai bine decât preopinentul. Momentul nu a fost stabilit încă, dar unii zic că n-ar fi chiar atât de îndepărtat şi n-ar fi doar simple bârfe.