Știm, în locul ăla numit Casa Cubică, pe cineva care dacă nu se uită în oglindă în fiecare dimineață, ca să se admire, înseamnă că nu se simte bine. Așa că, pentru a nu se mai simți abandonat și părăsit, îi dedicăm tot ce urmează. Se știe că omul nostru, Avoievodiței, l-ar face și pe dracul ghem numai să mai prindă cinci minute pe sticlă sau o poză în prim-plan pe prima pagină. Și ce ocazie poate fi mai bună decât o conferință de presă? Iar dacă programezi conferința aia într-o duminică, scapi și de schimbatul pampersului junioarei. Și uite-așa, mare conferință mare, anunțată sâmbătă seara, pentru duminică la prânz. Majoritatea presarilor au zis ”Las’ că vine și un comunicat pe urmă”, așa că n-au răspuns prezent decât vreo trei, care aveau drum prin centru. Recția previzibilă a omului nostru preferat, să ne trăiți, domn’ prezident! ”Mda, văd că nu vă prea interesează, că nu e decât un singur microfon”. Hai să-ți vindem un pont: dacă vrei să-ți vină reporterii în weekend, trebuie să anunți o bombă, nu o amărâtă de cursă externă de pe aerohaltă, pe care o puteai anunța de vineri. Sau, dacă te-ai apuca să scoți povești nemuritoare, ca nea Simi… Sau dacă ai da afară gardienii de la poartă și ai deschide ușa biroului… Deh, transparență cică se cheamă.