• parcă de-al dracului, Bucureștiul refuză să ne facă aeroport
Beznă totală la conferinţa de presă a şefilor liberali, organizată cu o zi înaintea manifestărilor din Piaţa Unirii. Şi la propriu, şi la figurat… Mai întâi, intrarea lui Crin Antonescu pe uşa sediului din Podu Roş a fost marcată de o pană de curent marca E.ON, însă, din fericire, cufundarea în întuneric a ţinut mai puţin decât îndură în mod tradiţional cetăţenii urbei. Păi deh, poate că dacă onor fruntașul liberal ar fi bălăcărit-o mai puțin pe Angela Merkel, poate că nemții de la EON ar fi fost mai curtenitori…
Au urmat declaraţiile, din care iarăşi nu am înţeles cum stă treaba cu sprijinul guvernamental pentru realizarea aeroportului. Pe de o parte preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a admis că nu au fost prevăzute fonduri pentru acest proiect. „Până acum, nu am identificat o sursă în legea bugetului pentru aeroportul ieşean. Nu o privesc ca o tragedie, nici nu o pot privi ca pe o bucurie”, a spus acesta. Pe de altă parte, ministrul Relu Fenechiu a susţinut că vor veni ceva parale şi de la Bucureşti. „Aeroportul Iaşi va fi finanţat integral de la bugetul local şi bugetul central”, a spus liderul PNL Iaşi, refuzând să precizeze ce sumă ar putea aloca Executivul și când anume.
Singurele veşti cât de cât bune, dar o cu totul altă natură, au venit din partea lui Crin Antonescu. „Cred că în proporţie de 97 la sută cei trei colegi ai mei, respectiv Relu Fenechiu, Cristian Adomniţei şi Varujan Vosganian se vor regăsi în conducerea centrală a partidului”, a spus preşedintele PNL. Favoritul la prezidenţiale a uitat, însă să explice ce avantaje va avea Iaşul din aceste numiri, lăsând asistenţa să-şi imagineze că va curge numai lapte şi miere prin „dulcele târg”…
Liniștiți din punctul de vedere al aeroportului, ieșenilor nu le mai rămâne decât să solicite bani pentru un stâlp înalt de care să se ancoreze dirijabilele și de mulți stâlpi mai mici și niște sârmă pentru o linie de funicular Iași-București.
Penelopa Brătianu