BIANCA DRAGUŞANU vorbeşte despre drama ei: ”Mă rog la Dumnezeu ca mama să fie bine”

Bianca Drăguşanu trece prin momente cumplite, după ce mama ei a fost diagnosticată cu cancer de piele. CANCAN.ro a aflat chiar de la vedeta despre starea lui Madi Dragoş.
Până de curând, Bianca Drăguşanu radia de fericire şi avea toate motivele, având în vedere că urmează să îl facă tată pe Victor Slav. O veste cumplită, i-a umbrit, însă, fericirea. Mama vedetei, Madi Dragoş, a fost diagnosticată cu cancer de piele. Problema a pornit de la un neg aparut în urmă cu doi ani, pe care femeia, în vârstă de 55 de ani, l-a tot rupt. Văzând că îi sângerează şi îi reapare mereu, Madi şi-a rugat fiica să o ducă la un estetician, pentru a rezolva problema. Ajunsă la medic, acesta şi-a dat seama pe loc că nu este o simplă pată, ci un cancer. Mama Biancăi a trecut printr-o intervenţie chirurgicală, prin care i-a fost extirpat negul, iar dupa biopsie, medicului i s-a confirmat ipoteza de care se temea foarte tare: tesutul extirpat este cancerigen. Mai exact, Madi Dragoş suferă de cancer de piele.

Vedeta şi mama ei au o relaţie extrem de apropiată
Vedeta şi mama ei au o relaţie extrem de apropiată
Speră într-o minune!
 De când a aflat ce boală are mama sa, Bianca se află sub influenţa şocului şi nu îi vine să creadă că cea mai importantă fiinţă din viaţa ei trece prin clipe atât de grele: ”Da, aşa este, din păcate a fost diagnosticată cu această boală oribilă. Nu pot decât să am grijă de ea şi să mă rog la Dumnezeu să fie bine. O voi sprijini cu tot ceea ce este omeneşte posibil”, a declarat Bianca, pentru CANCAN.ro.
Momentan, Madi Dragoş aşteaptă biopsia finală, pentru a vedea în ce stadiu se află boala şi cât de întinsă e. Numai apoi, medici se vor hotări dacă mama Biancăi va urma tratament cu citostatice.
La nivel mondial, cea mai mare mortalitata în rândul tuturor cancerelor este cel de piele, care este unul extrem de agresiv. Daca este in fază incipientă, pacientul are sanse să se vindece, însă, posibilitatea ca după un an să apară din nou este foarte mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *