Consilierii Eduard Boz şi Răzvan Timofciuc au şanse mari de a deveni un cuplu comic de succes al deliberativului local. Recenta şedinţă a consiliului local le-a scos la iveală certe calităţi de saltimbanci ai limbii române. Această cavalerie este o propunere simbolică, care face trimitere la hermeneutica oraşului, a trântit-o filosofic Eduard Boz, referindu-se la propunerea de formare a unei unităţi călare în Poliţia Locală. Timofciuc a fost de-a dreptul suculent: „Nu a existat o dezbatere prealabilă înainte (… ) M-am uitat pe transversală (!) pe inventarul patrimoniului public”. Am fost curioşi să vedem cum îşi pregătesc cei doi pledoariile din şedinţele de consiliu.
Eduard Boz: Aşa, ia să vedem ce puncte avem pe ordinea de zi a şedinţei de mâine. Văd aici ceva cu PUZ. Să fie vorba despre modalităţi de rezolvare ale unui puzzle? Dar sunt mai multe, vreo 18. Şmecherii, le-au lăsat la urmă, special să ne prindă obosiţi şi să nu mai fim în stare de nimic. Aia e, ne dispreţuiesc pe noi, cei obişnuiţi cu munca intelectuală intensă. Şi mai văd aici o expresie barbară: indicatori tehnico – economici de modernizare a străzii Smârdan. Oamenii ăştia chiar nu ţin seama de hermeneutica oraşului? Unde e tradiţia filosofică a Iaşului? Cum te poţi exprima atât de rudimentar, când poţi spune reflectarea metafizică a necesităţii de suprimare a abisului prezent în elementele structurale ale covorului asfaltic? Zău, uneori regret că mă aflu părtaş la această reuniune de contabili şi ingineri lipsiţi de orice orizont academic.
Răzvan Timofciuc: Eu aşa nu mă mai joc! Unde sunt cerculeţele şi bastonaşele promise pentru noi, cei aflaţi în ciclul primar al consiliului local? Ne-a promis domnul învăţător Marius Bodea că ne învaţă alfabetul administraţiei locale, dar ne-a lăsat tot la faza cu Ana are mere. Cum vom putea noi să ştim a tranversa corect peste aceşti patru ani de mandat, dacă partidul nu ne-a educat decât să batem pasul pe loc, ca nişte răcani la şcoala militară? Trebuia să existe o pregătire prealabilă înainte, să ni se facă nişte work shopuri de silabisire a proiectelor de hotărâri. Ok, eu stau legislatura asta, mai filmez câte un pic, mai trag un selfie, dar, totuşi, vreau şi eu mai mult de la viaţă decât zece like-uri pe săptămână. Sper ca, atunci când voi fi trimis în Parlament, şefii mei să-mi pună în ghiozdănel toate cele necesare, inclusiv pacheţelul de legi pe care trebuie să le rumeg măcar vreo două mandate la rând. Dar să fie ceva uşor, că încă am dinţi sensibili.
