Proaspăt intrat în cursa pentru șefia PNL Iași deputatul Marius Bodea nu lasă nicio zi fără a face câte o interpelare, o declarație publică ori vreo inițiativă menită să-i ridice ratingul politic. Ultima propunere a deputatului plânge de mila Opoziției, pe care o consideră marginalizată în consiliile locale și județene. Ca și cum liberalii ieșeni ar fi puși pe coji de nucă pe unde au mai fost ei aleși, Măriusică al nostru propune, nici mai mult, nici mai puțin, decât să se ia în seamă toate proiectele lor și puse musai pe ordinea de zi.
Asta nu ar fi chiar așa de rău, dacă aleșii liberali ar mai și deschide gura prin ședințele publice. Cel puțin pe la Iași, unii sunt buni de dat din gură pe Facebook, dar le e greu să lege trei cuvinte atunci când sunt invitați în plen. Dar, ce să-i faci, așa e când vrei să te dai mai important decât ești de fapt. Dacă nu ai majoritate, te lupți cu mijloacele pe care le ai la dispoziție. Că, deocamdată, datul din gură e gratis…