Bodea preşedinte?!

Aflată în mare fierbere zilele astea, filiala liberalilor ieşeni se pare că a găsit soluţia la toate crizele care o frământă de la pierderea alegerilor încoace. Prima dintre ele o reprezintă găsirea unui nou şef la sediul din Podu Roş. Cum, nu ştiţi care? Tot Măriusică Bodea, demisionar după bătaia administrată de partidoi la alegerile din decembrie, dar care vrea acuma să pară pe cai mari, proaspăt rebrănduit ca deputat, tuns, ras şi frezat. Cel puţin aşa a lăsat să se înţeleagă în urma vizitei trubadurului Ludovic Orban la Iaşi, unde Bodea al nostru a stat la stânga (sau la dreapta, depinde din ce unghi priveşti) fostului prim-vice naţional.

Acuma, noi nu avem nimic de împărţit cu junii liberali, dar bârfitorii cred că, după atâtea bătăi administrate, liberalii ar putea găsi pe cineva care să aibă stomac de oţel nu doar atunci când sunt pe lângă cineva mai tare, ci şi când sunt lăsaţi să se descurce singuri singurei pe plantaţie. Adică în mijlocul electoratului. Prin urmare, dacă liberalii ieşeni l-au propus deja pe Orban şef naţional la Congres, noi nu putem decât să le urăm succes şi să le urăm una, aşa, ca din Podu Roş: „Bodea preşedinte!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *