Cu lăudabil orgoliu local și, în calitate de simpli licențiosi (sau era „licențiați”?), cu umană invidie profesională, membrii redacției Bârfei de Iași salută și pe această cale ultima și spectaculoasa creștere a numărului de doctori la hectar din capitala culturală și educațională a Moldovei! Site-urile serioase ne anunță că un un recent ordin al Ministerului Educației a sporit numărul de doctori cu patalama, dar și oarecare vizibilitate, al Iașului cu încă 6 (șase) bucăți. Spunem „cu vizibilitate” ca să-i lăudăm doar pe ăia mai cunoscuți, cu care am putea să ne reîntâlnim și despre care, la o adică, am putea chiar scrie; pe ceilalți câteva sute (de mii) de doctori, care vă sunt rude sau vecini, îi știți singuri și probabil că v-au făcut deja cinste.
Nu vrem să insistăm, dar nici chiar să trecem cu vederea peste doi dintre confrații noștri de breaslă, desigur, mult mai deontologi și în niciun caz înclinați spre cârteală, cum suntem noi: Sorin Semeniuc (doctor cu patalama în Filologie, altfel unul dintre cei mai meseriași ziariști de investigație din târg) și Ligia Andreea Munteanu (doctoreasă în Economie; n-am avut plăcerea, dar nu dă rău pe sticla TVR-ului). Trecem, la fel de superficial, dar dintr-o teamă justificată (ca să nu-l enervăm), peste onorul cuvenit șefului de la Poliția Rutieră, comisarul-șef Liviu Zanfirescu, mai nou doctor în Sociologie. (Desigur, dacă dorește mai mult spațiu pentru laude, ne poate contacta și vom reveni; suntem și noi șoferi și, ca atare, înțelegem cât e de senzațională reușita domniei sale, să trăiți!) Îl salutăm cu prietenie și domnul doctor în Științe Politice Nicolae Lupașcu, mai nou și mare baștan pe la Radio Iași, un intelectual care a completat teoria cu practica făcută la conservatori, apoi la liberali; un tip fin, poate prea fin, care vorbește mult, poate prea mult…
Cu și mai multă considerație ne scoatem basca în fața charismaticei Simona Vrânceanu, devenită tot doctorească în Științe Politice, dar cu atitudini și activități social-democrate care au propulsat-o și în partid, și în Consiliul Local, și la Casa Corpului Didactic; are dumneai niște probleme pe acolo, dar le rezolvă…; în rest, frumoasă, deșteaptă și devreme acasă. L-am lăsat la urmă pe cel aflat în capătul lanțului trofic, proaspătul deputat liberal Costel Alexe, cel pe care îl felicităm și pe această cale și căruia îi urăm ca doctoratul în Geografie să îl ajute să găsească întotdeauna drumul cel mai scurt de la Iași (unde trăiește) la Podu Iloaiei (unde a fost ales) și la București (unde ar trebui să lucreze).
Așadar, felicitări laureaților și, când vă gândiți să vă publicați tezele, mare atenție la notele de subsol, mai ales dacă auziți vreun „Dottore” șuierat prin preajmă!
Dr. Alban