Ca de obicei, plictisindu-se acasă, Moş Crăciun iar va începe să bântuie pe străzi, împărţind diverse chestii numite cadouri. După ce i-a crescut barba cu jumate de cot tot căutând o autostradă către Iaşi, Moş Crăciun a ajuns într-un final în capitala Moldovei. Obosit şi însetat, a tras la prima crâşmă pentru a se reface. După câteva pahare, Moşul a devenit foarte volubil, ţinându-l pe crâşmar de guler şi dezvăluindu-i lucruri incredibile. Reporterul Bârfei de Iaşi, deghizat într-un cuier, a înregistrat întreaga discuţie.

Moş Crăciun: Deci, dacă-mi spui unde-l pot găsi pe primar, îţi dau voie să tragi o tură cu Rudolf.

Crâşmar: N-am nevoie de poneiul matale, dacă vreau să mă dau cu sania, am un Tico la mine. Dar ce treabă ai cu primarul, îi duci ceva bun?

M.C.: Da, m-am gîndit să-i dau o sticlă de vin personalizată. Ia uite, vezi ce scrie pe etichetă?

C: Nichita, de regiune superior.

M.C.: Da, cică primarul vostru n-are somn noaptea din cauza regionalizării şi e musai să bea câte un pahar din vinul ăsta, ca să poată aţipi măcar un pic. Când va termina sticla, hop, e gata și regionalizarea, iar dânsul uns căpetenie de regiune. Dar am un cadou şi pentru şeful lui de la Bucureşti.

C: Cine, Dragnea?

M.C.: Eh, Ponta, bre. Am un cadou mişto pentru el. O salopetă şi o condică de pontator.

C: Păi ce să facă cu ele?

M.C.: Să facă AMR – ul până la plecarea lui Băsescu de la Cotroceni. Dar să şi ponteze miniştrii la numărul gafelor. De fapt, lui am să-i dau şi-un sfat, personal. Îi voi spune că e periculos să doarmă cu Crin în cameră.

C.: Da, dacă dormi cu crini în cameră, rişti să te trezeşti cu cale la căpătâi.

M.C.: Corect. Şi dacă tot vorbeam de Crin, am şi pentru el un cadou: câteva pietre marca Demostene, originale. Sunt bune pentru întreţinerea dicţiei la oratori. Ce, te gândeai că-i dau vreun ceas deşteptător, nu?

C: Cam aşa ceva.

M.C.: Nu, ăsta-i banc răsuflat. Auzi, dar Relu Fenechiu mai dă prin târg, pe aici?

C.: Mai rar, că aici nu-l citează nimeni.

M.C.: Sper să-l găsesc pe acasă. Vreau să-i aduc un transformator revoluţionar, ultima minune a tehnicii. Transformă în format 3D autostrăzile de pe hartă. Le poţi monta în sufragerie, în baie, dacă ai şi o maşinuţă teleghidată, distracţia e asigurată.

C: Dar lui Adomniţei nu-i aduci nimic?

M.C.: Ba da, cum să nu? O să-i pun sub brad o machetă de avion, model Traian Vuia, când trebuia să pedalezi straşnic ca să poţi să te ridici de la pământ.

C: Vezi că Adomniţei e vecin de clădire cu Romeo Olteanu, prefectul. Dacă duci cadouri numai unuia, celălalt devine gelos. Atât ar mai trebui, o păruială la Casa Pătrată.

M.C.: Îl ştiu pe Olteanu. Băiat bun, bărbos ca şi mine. Am jucat odată bridge în Laponia. El de fapt trebuia să ajungă la Tokyo. Haha, omul a confundat Japonia cu Laponia, mă înţelegi?

C.: Are atâtea pe cap…

M.C.: Daa, munceşte prea mult. De aia am să-i aduc un calendar, să ştie şi el când sunt sărbătorile legale, că altfel nu-l scoţi din biroul ăla.

C: La opoziţie, nimic, nimic?

M.C.: Am, am. Uite, pentru Gabriel Surdu am o puşcă de vânătoare specială pentru lei. Să nu se mai chinuie cu briceagul, cu ăla prinzi doar mărunţiş.

C: Dar şefului, Blaga? Că o să vrea şi ăla ceva.

M.C.: Da, când mă gândesc că trebuie să mă duc la Bucureşti, mă ia groaza. N-am rovinietă pentru spaţiul aerian şi va trebui să-mi înghesui sania şi renii în trenul accelerat.

C.: Te descurci matale.

M.C.: Oricum, pe la Blaga trec neapărat. Îi voi da o vestă de salvare portocalie. Ştii, să nu se ducă chiar la fund cu partidul lui.

C: Din Modrogan până-n Cotroceni e o aruncătură de băţ.

M.C.: Geografic, dar politic e tare departe, băiete. În drum va trebui să trec pe la Elena Udrea, să îi dau cadou cartea Femeia de 40 de ani, de Balzac.

C: Nu era de 30 de ani?

M.C.: Ba da, dar de ce să nu fac mişto un pic, oricum nu se prinde.

C: Şi ai ajuns la Cotroceni.

M.C.: Ei, aici e aici. Vreau să-i dau un plug cu boi, să-şi are pământul ăla. Problema e că de plug am făcut rost, dar boi nu găsesc.

C.: Cum aşa? România e plină de indivizi cărora nu li-s boii acasă.

M.C.: Păi aia e. Dacă nu-s acasă, atunci unde sunt?

C: Ştii clădirea aia mare, cât Pentagonul? Ei, ia aruncă o privire pe acolo şi după aia mai vorbim! Hai, noroc!

M.C.: Noroc!