Ani la rândul, proces electoral după proces electoral, paginile ziarelor și buletinele de știri ale televiziunilor au fost pline în campaniile electorale de materiale privitoare la felul cum înțeleg candidații la diverse funcții să-și convingă alegătorii de corectitudinea programului lor politic. Mai o găleată cu însemnele partidului, să nu uite alegătorul pe cine iubește, mai un pui congelat scos din portbagaj, cizme de cauciuc în locul asfaltului pe care niciun alegător naiv nu mai putea fi mințit că va fi așternut pe ulițe, mă rog, tot felul de astfel de „argumente”. Brichetele și pixurile inscripționate au reprezentat forma cea mai cuminte a mitei electorale. Pentru a limita acest fenomen, anul trecut a fost modificată legea finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Printre diverse modificări, au fost introduse praguri noi privind cheltuielile permise în timpul unei campanii electorale. De exemplu, candidatul la primăria Bucureștiului va putea cheltui anul ăsta maxim 35.000 de euro, față de 1,6 milioane euro permise în 2012. Pentru o primărie de sector, pragul a fost stabilit la 23.500 de euro, față de de vreo 400.000 de euro ș.a.m.d. Pentru municipiul Iași, ca reședință de județ ce se află, candidații la primărie vor putea merge cu cheltuielile doar până la 11.700 euro. La Pașcani, ca municipiu, nivelul maxim al cheltuielilor va fi de 2.340 de euro, iar la Târgu Frumos sau Hârlău, 1.640 de euro. Într-o comună, se consideră suficientă suma de 1.170 de euro pentru afișe și promovare electorală a unui candidat la primărie. Orice fel de „cadou” este interzis, considerat fiind dare de mită.

Motivație
Limitarea drastică a cheltuielilor și a materialelor care pot fi folosite pentru promovarea candidatului ar trebui să aibă ca efect apropierea candidaților de cetățeni și renunțarea la „prostirea” alegătorilor cu o pungă de făină sau o sticlă de ulei. Dar știți cum se zice: drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Oare se va schimba ceva? Alții cum fac? Că doar nu am inventat noi democrația și problemele asociate cu ea. Restul Europei cum se descurcă în lupta cu șpaga electorală?

Plafon unic
Sunt țări care plafonează cheltuielile pe care le poate face un partid în campania electorală, oricare ar fi ea. În Austria, acest prag este de 7 milioane de euro, dar austriecii nu se complică să împartă banii în funcție de tipul de alegeri și de nivelul la care se desfășoară. Șapte milioane de partid, indiferent pentru ce se fac alegeri și indiferent de numărul de candidați. În Belgia, pragul este de un milion de euro. În acest mod, sunt favorizate partidele regionale sau locale, care pot băga toți banii într-un singur oraș, la o adică.

Per alegător
Alte țări impun praguri diferite, în funcție de tipul de scrutin. La vecinii bulgari, pragul pentru alegerile locale este stabilit la 8 milioane leva, adică vreo 4 milioane de euro, pe țară. Pentru fiecare candidat la funcția de consilier local, pragul este de 5.000 de euro, adică atât cât se permite la noi pentru întregile liste din două comune. În Italia, un candidat la o primărie poate cheltui în campanie 52.000 de euro, plus 10 eurocenți pentru fiecare alegător din localitatea respectivă. În Slovacia, într-o campanie electorală, un partid nu poate cheltui mai mult de 12 milioane de coroane, respectiv 1,6 milioane euro. La prezidențiale, pragul maxim pe candidat este de 132.775 euro, dacă nu s-a modificat cursul coroană-euro între timp. În Spania, pragul cheltuielilor este limitat, în cazul alegerilor locale, la 7 eurocenți pe alegător.

Doar la unele
Sunt țări în care cheltuielile pentru unele scrutinuri sunt limitate, dar pentru altele, nu. În Cehia, există un prag maxim al cheltuielilor doar la alegerile prezidențiale, de 40 milioane de coroane în primul tur (1,5 milioane euro), respectiv de 10 milioane coroane în cel de-al doilea. La alegerile locale, nu există limite. În Cipru, există limite pentru alegerile parlamentare sau europarlamentare și atât.

Fără limită
În fine, în alte țări, nu există niciun fel de limită a cheltuielilor. Te leagă dacă te prinde că dai șpagă electorală, dar dacă vrei să asfaltezi străzile cu poza ta, n-ai decât. Danemarca e un astfel de exemplu. Estonia, Finlanda, Franța, Luxemburg, Malta, Olanda Suedia sau Germania, altele.

„Nu” spus șpăgii
Pe scurt, câte capete, atâtea păreri, cam în toată Europa. Comună este condamnarea șpăgii electorale, în rest fiecare țară aplicând o variantă a acestor trei rețete. Nici democrația vestică nu s-a decis asupra cărei variante este mai bună. Cele mai multe țări, totuși, au ales fie să nu restricționeze în niciun fel cheltuielile făcute în campania electorală, fie să stabilească limite largi acestora. E un fel de recunoaștere tacită a faptului că, indiferent cât de dură ar fi o lege, se vor găsi modalități de a o fenta. Iar câștigarea unei primării este o miză pentru care merită să cheltuiești cât poți de mult, chiar cu riscul de a fi prins. După părerea noastră, limitele ridicol de strâmte stabilite de noua noastră lege nu vor face alegerile mai curate. Doar vor tenta partidele să mintă în declarațiile fiscale. Dacă s-a aplica, ar fi încurajată participarea candidaților mărunți și a partidelor mici. Dar tare ne mai îndoim că se va întâmpla așa.