Este oficial, e devinitiv şi irevocabil. „Mamaia“ judecătorilor, Georgeta Buliga, cea care şi-a ascuns şpaga de câteva mii de euro în sertar, printre chiloţi, a rămas cu o condamnare definitivă de 4 ani şi 6 luni de închisoare. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins ca nefondat recursul formulat de Georgeta împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bacău. Anterior, magistraţii băcăuani îi aplicaseră „Mamaiei corupţilor din justiţie“ o pedeapsă cu executare.
Buliga a intrat în atenţia anchetatorilor anticorupţie la sfârşitul lunii octombrie 2010, după ce fosta soţie a lui Liviu Popescu, Valentina Grama (căsătorită Ionescu), a aflat de la un prieten de-al lui Popescu că fostul ei soţ i-a dat banii judecătoarei ca să obţină o sentinţă favorabilă în dosarul de partaj pe care cei doi foşti soţi îl aveau la Curtea de Apel. În plus, femeia a susţinut că Popescu s-a lăudat în perioada în care erau căsătoriţi că judecătoarea Buliga l-a mai ajutat să rezolve un dosar şi la Bacău.
Într-o primă fază, judecătoarea a spus că banii i-a primit de la Liviu Popescu şi că acesta ar fi venit să-i mulţumească pentru că l-a ajutat într-un litigiu având ca obiect divorţul sau partajul. Ulterior, aceasta a precizat că bărbatul a intrat în casa ei, i-a aruncat plicurile pe masă şi apoi a plecat în grabă. În realitate însă, Georgeta îi promisese bărbatului că se va uita prin dosar încă dinainte să afle că acesta va ajunge la completul din care ea făcea parte. Şi, culmea!, s-a uitat atât de bine că a fost şi prinsă. Acum, va avea timp, aproape un cincinal, să reflecteze dacă trebuie sau nu să schimbe sertarul cu lenjerie intimă sau nu.