“Bună, mă numesc Mitică Colombo şi-ţi fac anchetă socială!”

Ajutor socialLume, lume! De la Guvernu’ Boc 5 citire! Care dintre voi sunteţi mai pârliţi aşa, n-aţi reuşit să plecaţi prin Italia şi v-aţi procopsit cu darul beţiei, cu o frică inexplicabilă faţă de muncă şi cu multe guri de hrănit acasă, trebuie să aflaţi că domnu’ Boc nu e fraier şi nu mai dă ajutoare din banii statului pe ochi frumoşi. Aflaţi, aşadar, că domnu’ Boc Five a ordonat anchete sociale “la sânge”, care să nu mai permită scurgeri de fonfei publici către elemente mincinoase, care declară că „are” venitu’ mic, dar ţine ascuns în camera copiilor blănuri de mare valoare, amplificatoare audio, bărci fără motor ori cristaluri de Veneţia sau Ciric!

Aflaţi, aşadar, că (cităm, nu spunem din capul nostru!!!): „în vederea verificării îndeplinirii de către elementu’ solicitant a condiţiilor de acordare a alocaţiei pentru ajutorarea familiilor nevoiaşe, primarul va dispune evaluarea socioeconomică a familiei pârlitului, printr-o anchetă socială, în termen de maxim 15 zile de la data la care pârlitu’ a depus cererea”. Domnu’ Boc nu s-a oprit însă aici, a gândit mai departe şi, ca să nu se mai facă şmecherii, mită şi corupţie în Ţara Românească, veridicitatea anchetelor sociale va fi verificată, prin sondaj, de corpuri draconice de control, iar răspunderea asupra conţinutului anchetei revine asistenţilor sociali care au efectuat-o, dar şi primarului.

Asta ca să vă puteţi face o idee depre cât de serioasă-i treaba.

„Ai vermorel? Zi, uăi, ai vermorel?!”

Bun, dacă v-am lămurit că nu mai aveţi nici o şansă să minciuniţi statul, să trecem la lucruri mai tehnice şi să vă dezvăluim cam ce chestii vor trebui să verifice anchetatorii sociali în “situaţia” familială şi economică a pârlitului care vrea de la stat alocaţie pentru susţinerea familiei. Conform docomentului care ne-a parvenit la redacţie şi cu care vor umbla şi anchetatorii din poartă-n poartă, pe lângă numele şi prenumele pârlitului, starea lui civilă, situaţia şcolară, cea locativă şi alte rahaturi, statul (care vă hrăneşte, mă!) vrea să cunoască şi o serie de aspecte mai intime din viaţa voastră.

Drept urmare, punctul B2 din chestionarul ce trebuie completat cu ocazia efectuării anchetei îl obligă pe anchetatoru’ social să vă verifice la dotarea cu bunuri de folosinţă îndelungată. Aici, domnu’ Boc 5 a cerut anchetatorilor sociali vigilenţă maximă, ei trebuind să bifeze în chestionar dacă aveţi cumva în casă aspirator, maşină de spălat, radiocasetofon, barcă fără motor, telefon fix sau mobil, bicicletă sau aragaz, cărucior cu rotile pentru handicapaţi, ori aparate medicale destinate recuperării sau pentru efectuarea unui tratament medical (gen ventuze sau cărbuni aprinşi).

Ca sa-ţi dea bănişorii de care ai nevoie, statu’ mai vrea să ştie dacă ai în casă boiler, sau te speli cumva în lighean, cu zăpadă, dacă ai în gospodărie lopată, sapă, zdrobitor de struguri sau aparate manuale de stropit şi combatere boli şi dăunători (vermorel, bre!).

Ascundeţi cristalurile de Veneţia sau Ciric!

Credeaţi că ne oprim aici? Nu, băiatu’, că Boc 5 nu-i fraier! În continuoare(!), anchetatorul social care va intra în casa pârlitului va trebui să dea dovadă de şi mai multă vigilenţă, pentru a observa dacă elementu’ nu ascunde cumva de Ochiu’ agil al statului aparatură electronică, gen copiatoare xerox, amplificatoare audio sau video interfoane. Mai mult, pentru că întotdeauna este loc de mai mult(!), anchetatoru’ social va verifica dacă nu cumva familia deţine în bordei obiecte de artă (gen carpete cu „Răpirea din Bazar”), cristaluri şi porţelanuri (de Veneţia sau Ciric), ornamente din metale preţioase, ori blănuri de mare valoare, aflate în stare vandabilă. În continuare, anchetatoru’ social nu se va da plecat, fără să mâzgălească şi la punctul B3 ceva despre condiţiile de igienă pe care le-a întâlnit la tine în bătătură. Acuma, na, fiecare pârlit cu norocu’ lui, pentru că anchetatoru’ o să-şi dea cu părerea după cum e obişnuit la el acasă.

Concluzii

După ce a citit formularul folosit în cazul anchetei sociale cu privire la acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, Adevăratul Avocat al Poporului, contactat de noi, a recomandat următoarele:

“Pentru a avea mai multe şanse ca cererea ta să fie aprobată, nu este indicat să recunoşti că ai acasă aragaz, cărucior pentru handicapaţi, hârleţ sau videinterfon. Faceţi o groapă şi ascundeţi-le în pământ! Totodată, efortul vostru va fi în van, dacă anchetatorul social vă găseşte în şifonier vreo blană luată din gubelă sau primită pe la vreun parastas de la o rudă mai miloasă. Atenţie mare, nu vă jucaţi cu focul, că pierdeţi banii!”, a fost mesajul transmis naţiunii de Adevăratul Avocat al Poporului.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *