În aproximativ 10 luni, în România vor avea loc alegerile prezidențiale. Practic, din decembrie, noul președinte ar urma să ocupe fotoliul de la Cotroceni, de șef al statului. Bârfa de Iași face o trecere în revistă a potențialilor candidați, a șanselor pe care le au pentru a accede în cea mai înaltă funcție din stat, dar și a zvonurilor, poveștilor ce se țes în jurul fiecărui potențial candidat.
Crin Antonescu: Este variantă (încă) oficială a USL, candidatul comun al alianței. Antonescu a avut câteva ieșiri împotriva aliaților din PSD, lucrurile par a se fi calmat pe moment. Șansele lui depind, în mare măsură, tocmai de implicarea și susținerea totală a PSD. Pe marginea lui Antonescu se țes fel de fel de scenarii: debarcarea din fruntea PNL, în urma unui puci organizat din interior. Potrivit acestui scenariu, cei care ar urma să preia puterea în PNL ar putea, ulterior, face o alianță cu PDL și să susțină un candidat comun, caz în care Antonescu ar ieși definitiv din cărți. O alta variantă vehiculată ar fi ruperea USL, dar Antonescu să reușească să se mențină la conducerea PNL. În această situație, speculațiile sunt că acesta va încerca să obțină sprijin din partea actualului șef al statului, Traian Băsescu, într-o confruntare finală, în turul doi, împotriva lui Victor Ponta.
Șanse pentru Cotroceni: 40%.
Victor Ponta: Președinte al PSD și premier al României, Victor Ponta a negat răspicat că ar dori să candideze în 2014 la alegerile prezidențiale. Există însă voci insistente, chiar în PSD, care încearcă să-l convingă pe Ponta să facă marele pas. Argumentul lor e că PSD e cel mai mare partid din România și că ar trebui să fructifice oportunitatea. În plus, mai sunt cel puțin două argumente. Dintre toți prezidențiabilii, la ora asta, Victor Ponta stă cel mai bine în sondaje. Chiar și sondajele adversarilor îl creditează pe prima poziție în preferințele românilor. Un alt argument e nemulțumirea crescândă a activului de partid al PSD față de ieșirile necontrolate ale lui Antonescu. Ca o concluzie, dacă Victor Ponta ar vrea să candideze, el ar fi următorul președinte al României.
Șanse pentru Cotroceni: 50%.
Mihai Răzvan Ungureanu: Președintele Forța Civică, ieșeanul Ungureanu, e cotat drept unul din favoriții de a intra în turul II. În cazul lui, analiștii politici vorbesc de o anumită plafonare în opțiunile alegătorilor. Mai pe românește fie spus, s-ar părea că Ungureanu nu prea mai are de unde crește, și-a cam atins maximum de potențial. Pentru MRU lucrurile s-ar complica și mai tare dacă pe dreapta eșichierului ar mai apărea încă un candidat cu ”nume”. În această situație, candidații s-ar ”canibaliza”, adică și-ar ”mânca” voturile unul altuia. MRU trage mari speranțe să mai câștige prin alăturare de Băsescu. Dar președintele încă în funcție nu prea a mai avut ieșiri publice în care să-și manifeste simpatia pentru ieșeanul nostru. Deocamdată, MRU n-a reușit nici măcar să mai atragă o forță politică de dreapta importantă, fie pe PDL, fie pe PMP.
Șanse pentru Cotroceni: 30%
Sorin Oprescu: Dom’ doctor, primar general în funcție la București, a fost mai tot timpul aruncat pe piață, ca soluție de prezidențiabil. De fapt, Oprescu chiar a și candidat în 2009. A ieșit abia pe locul al șaselea, cu vreo 3,1%. Lui Oprescu nu-i displace popularizarea ideii, sub o formă sau alta, el rămâne în prim plan. Însă, la cum arată acum scena politică, șansele lui Oprescu de a prinde un culoar favorabil sunt extrem de mici. Independent, Oprescu a rămas apropiat de o parte din oamenii importanți ai PSD, însă această relație nu se poate coace, cel puțin nu acum, cu avantaj electoral pentru doctor.
Șanse pentru Cotroceni: 15%
Traian Băsescu: Pare aproape imposibil, dar actualul locatar de la Cotroceni e nominalizat printre cei care ar putea fi președinte al României și din decembrie 2014, deși regulile sunt clare: n-are dreptul la mai mult de două mandate. În cazul său, scenariul e fantezist rău de tot. Apologeții lui Băsescu au versiunea următoare: marinarul nu și-a dus la capăt niciunul din cele două mandate, fiind suspendat prima dată în 2007 și a doua oară în 2012. Adică, pentru că nu și-a exercitat complet niciunul dintre mandate, ar avea dreptul să candideze din nou. Acest scenariu e simplă fabulație, punerea lui în practică neavând nicio șansă de succes.
Șanse pentru Cotroceni: 0%
”Și alții”
La categoria ”și alții” mai sunt anunțate câteva nume de candidați. Este vorba de Cătălin Predoiu (PDL) care însă în sondaje stă chiar mai prost decât partidul. Apoi ar fi Kelemen Hunor (UDMR) care sub nicio formă n-are cum să ia mai mult de 5%, bazinul de votanți etnici maghiari. Un alt nume abonat pe listă e cel al lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, care însă a declarat clar că n-are de gând să candideze. Și bineînțeles ”veșnicul” candidat Corneliu Vadim Tudor, dar și omul de televiziune Dan Diaconescu, niciunul dintre ei neavând însă opțiuni în sondaje care măcar să bată spre 10%. Necunoscuta din ecuația e candidatul proaspăt înregistratului PMP.