Mugurel Cozmanciuc şi Bogdan Cihodaru
O mână de «cărbunari» fără scrupule din conducerea CET Iaşi continuă şi în acest an să se îndestuleze cu vârf şi îndesat din buzunarele ieşenilor, în timp ce pentru iarna care vine se preconizează facturi duble la căldură. Directorul Dorin Ivana, subordonatul cel mai umil din administraţia ieşeană, continuă să încaseze lunar un salariu mediu de 12 mii de lei, în timp ce unii dintre subordonaţi, printre care Mihai Codrescu, şeful cazanelor, Dan Iordache, Ioan Neculau, director economic sau Costică Neculai, directorul tehnic, pot ridica chiar şi dublul acestei sume. Nu e de mirare, în condiţiile în care, în cursul iernii trecute, s-au cheltuit pentru achiziţia de combustibil doar 132 de milioane de lei iar pentru salarii…230 milioane lei. Pentru ca aceste sume astronomice, pentru un consumator al CET-ului care contribuie lunar la bunăstarea acestor circari dintr-un salariu mediu de 600 de lei, să fie întregite, la uşile oamenilor au apărut cămătarii CET. Mai bine spus, posesoare de ţâţe, cu vocea dogită de la ţigări Plugaru, bine determinate în a recupera orice datorie şi prin orice mijloace, oamenii fiind chiar ameninţaţi cu judecata coruptă de la noi dar şi cea de apoi, din cazanele Iadului. În ciuda acestui fapt, CET-ul a lăsat în bugetul local de anul trecut, o gaură de 150 milioane de lei. Pierderile nu se opresc aici, în condiţiile în care pentru acest an se preconizează altele, de 100 milioane lei din buget.
Marketing de terasă
În condiţiile date, salariaţii centralei termice îşi rotunjesc, totuşi, conturile şi îngroaşă rândurile prin crearea de noi funcţii peste noapte, ca plocoane politice, cum este şi cazul liberalului Mugur Cozmanciuc, cel care ridică lunar 7 mii de lei pentru că …face „marketing” la CET, pe la diverse terase din Iaşi.
Cum dintr-o gaură ca CET-ul nu se poate face nici măcar shopping de cărbune, singurul marketing de succes ar consta în organizarea unei chete printre angajaţi pentru cărbunele din iarna aceasta, iar salariile, Mugurel şi compania de sunet, să şi le ia de la „investitorii” privaţi cu care-şi beau cafeaua. Pentru că – de ce să n-o spunem? – mai sunt şi limite, chiar dacă nesimiţirea e mare.
