Camelia Bogdănici, deputat UNPR de Iaşi, a căzut în patima oracolelor de pe Facebook. De ceva vreme, reprezentanta progresiştilor ieşeni în Parlament, accesează tot soiul de aplicaţii care îi ghicesc în tastatură mai ceva ca ţigăncile în ghioc. De pildă, Bogdănici a fost entuziasmată aflând ce „spune” ziua ei de naştere: „Camelia, te-ai născut într-o zi de duminică, 12 aprilie 1959, ziua conducătorilor”. În schimb, o altă aplicaţie clarvăzătoare de pe Facebook i-a spus clar: „Va fi un an dinamic, plin de schimbări. Poate fi vorba de o schimbare a locului de muncă sau a reşedinţei”. Aoleu, că doar n-o să treceţi din nou la Mişcarea Populară, doamna deputat? La PDL nu mai aveţi cum, că s-a desfiinţat.
Marius Bodea, la prima ieşire la rampă pe scena Camerei Deputaţilor. Botez în Parlament
Deputaţii ieşeni Marius Bodea (PNL) şi Cosette Chichirău (USR) au semnat prima lor iniţiativă legislativă, făcându-şi astfel debutul în activitatea parlamentară. Munca nu a fost…