Atunci când unii vor să iasă din răssputeri în față, sunt în stare de orice, inclusiv pe aducerea în față a părților mai puțin onorante ale Iașului. Așa am putea cataloga inițiativa consilierului județean liberal Sorin Afloarei care a solicitat printr-un proiect de hotărâre realizarea unui gen de muzeu al Holocaustului la Iași. Nu avem nimic cu propunerea liberalului, dacă asta nu ar fi fost deja discutată măcar de vreun an și jumătate încoace prin ședințele de CJ, de când s-a tot pus și repus pe tapet renovarea fostului sediu al chesturii din Vasile Alecsandri.
Mai mult, acest lucru a fost bătut deja în cuie de șeful de la Cejeu, Maricel Popa, la întâlnirea de zilele trecute cu ambasadorul american, Excelența Sa Hans Klemm, care a promis inclusiv sprijin financiar pentru viitorul Memorial al Pogromului de la Iași. Iar dacă unii țin cu tot dinadinsul să-și pună semnătura pe acest obiectiv, sunt liberi s-o facă. Dar, din respect pentru victimele acestei file negre a istoriei, parcă mai puțină gălăgie și bătut cu pumnul în piept nu ar strica…