Hălăduind pe cărările Neamţului, judeţ a cărei filială liberală o păstoreşte, Mugur Cozmanciuc s-a trezit cu un urs care-i taie calea dinspre obcinele bucovinene, nimeni altul decât Gheorghe Flutur, proaspăt uns preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava. Greoi şi îmbătrânit în politica pedelistă, dar cu blana schimbată în cea neoliberală, Flutur caută acum să-şi însuşească statutul de lider regional al Moldovei, demers de imagine pe care Cozmanciuc nu-l acceptă în nici un fel. O întâlnire petrecută pe un drum singuratic de munte a fost prilejul unei discuţii bărbăteşti între cei doi.

Gheorghe Flutur: – Încotro, voinice? Viaţa-i aspră în munţi, nu e bine că ai pornit singur la drum. Te poţi rătăci prin codrii ăştia.

Mugur Cozmanciuc: – Dumneata eşti, baciule Ghiță? M-am speriat, am crezut că eşti un duh al munţilor care ţine calea călătorilor, cercetându-i şi ispitindu-i cu o sumedenie de poveşti înfiorătoare.

G.F.: – N-ai nici o grijă, Cozmanciucule, de când stăpânesc ţara Bucovinei, n-am pomenit asemenea făpturi precum zici tu. Şi dacă nici eu, ca fost ministru şi tartore peste judeţul Sucevei, nu mai ştiu ce se întâmplă pe plaiurile astea, apoi cine s-o facă? Uite, chiar acum mă scobor la vale, către moldovenii din Botoşani şi Iaşi, să le arăt buzduganul de ctitor regional.

M.C.: – Te înţeleg, baciule, dar, totuşi, nu crezi că exagerezi? Că doar nu ai impresia că ieşenii or fi nişte oi cu care să scrii tu prostioare pe păşunea muntelui. Vremea voievozilor de carton s-a dus. Eu zic să te mulţumeşti la bătrâneţe cu şefia consiliului judeţean. A mai fost unul de prin locurile astea, tot un Gheorghe, ba încă şi Ştefan, care a vrut să-şi facă împărăţie, dar a sfârşit în beciul domnesc.

G.F.: – Băiete, eu cred că în tine vorbeşte pârdalnica de mândrie liberală. Chiar nu v-au trecut impresiile că voi conduceţi acest partid? Fii bărbat şi acceptă realitatea. Voi nu mai aveţi nici un cuvânt de spus, dar aveţi multe de ascultat de la noi, pedeliştii!

M.C.: – Da, se pare că nu mă pot înţelege cu matale. Într-o vreme, păreai om de comitet, cum se spune. Bine, fă ce vrei, dar să nu te prind pe la stâna mea din Neamţ îmbrăcat în blană de oaie. Nu te supăra, dar sunt alţi lupi, mai tineri, care bântuie după un ciolan mai gustos.

G.F.: – Mergi în pace, băiete, şi nu-mi purta de grijă. Mai bine vino pe la mine pe moşie şi ia o gură de humor, să te mai înmoi oleacă. N-are rost să ne duşmănim. Putem trăi în bună tovărăşie, atâta vreme cât nu ne călcăm hotarele. Că doar de la aceeaşi ţâţă electorală ne hrănim cu toţii!