Fiecare om de pe planeta are gusturile sale proprii si rareori acestea coincid cu ale celorlalti. Barbatii nu fac nici ei nota discordanta si tocmai de aceea este foarte greu sa realizezi un top al calitatilor si defectelor care te-ar putea apropia sau indeparta de un barbat sau altul. Evident, daca punem la categoria exceptii pe barbatii care ar considera perfecta pe orice femeie care si-ar arata un minim interes fata de ei.
Pe de alta parte, la fel ca si femeile, si barbatii isi analizeaza posibilele paretnere si incearca sa determine inca de la inceputul unei relatii daca respectiva ii poate fi partenera pe viata sau nu. Si facand abstractie de diferentele dintre gusturi, vom incerca sa analizam cateva dintre atuurile generaliste pe care o femeie le poate avea si care il pot convinge pe un barbat sa o considere o posibila sotie perfecta. Cu mentiunea ca acestea nu sunt absolute si ca, la fel ca orice liste sau topuri bazate pe generalitati, si in cel de fata se pot strecura erori sau nepotriviri, in functie de cine si de ce citeste textul. Acestea fiind spuse, cate din caracteristicile de mai jos crezi ca te definesc?
1. Nu il sufoci cu iubirea ta. Stii ca are si el prietenii sai si ca din cand in cand simte nevoia de a se intalni cu ei la o bere/cafea/suc. Iar daca il iubesti cu adevarat, incerci sa nu ii suprimi individualitatea cu atentia ta si ii oferi sansa de a fi el insusi chiar si atunci cand nu e langa tine, iar lipsa lui te doare.
2. Stii sa te distrezi. Esti capabila de a uita pentru cateva ore de toate problemele de zi cu zi pentru a va putea distra impreuna intr-o seara de weekend, ai simtul umorului si stii sa te bucuri de viata. Dar…
3. …Esti si responsabila. Nu iti petreci timpul liber doar in cluburi si stii ca viata nu e o petercere continua.
4. Te pricepi si la treburi casnice. Nimeni nu spune ca trebuie sa stai la cratita o viata intreaga. A fi o femeie independenta si moderna nu inseamna insa ca e normal sa nu stii sa gatesti nimic, sa nu pui mana pe nimic in casa si sa te mai si lauzi cu acest lucru. Si nu uita ca expresia „drumul catre inima unui barbat trece prin stomac” ascunde si ea un dram de adevar. Invata sa gatesti doua, trei feluri de mancare pe gustul sau si il vei cuceri definitiv.
5. Esti in stare sa ii suporti prostiile. Si crede-ma, barbatii fac si spun o multime de prostii. Uneori suntem ca niste copii mici dar asta nu inseamna ca trebuie sa pui capat relatiei la prima abatere. Cu toate acestea…
6. Arata-i ca nu esti dispusa sa accepti absolut orice. Ca poti sa ii treci cu vederea mici scapari dar nu erori majore. Ca nu esti acea femeie care sa ii permita sa se comporte urat, abuziv sau fara lipsa de respect pentru tine si pentru sentimentele tale. Toleranta are limitele ei.
7. Ai incredere in tine. E una dintre calitatile cele mai atractive pe care le poate avea o femeie. Sigur, barbatilor le plac domnitele aflate la ananghie pe care sa le salveze de la zmeul cel rau dar pe termen lung, au nevoie de o partenera alaturi de care sa poata trai linistiti si intemeia o familie.
Sursa: unica.ro