Pentru ieşeanul Mihai Răzvan Ungureanu, canibalizarea partidelor de dreapta l-ar putea îngropa politic definitiv. Cu un partid de buzunar, fără susţinere financiară, cu mai mulţi contracandidaţi de dreapta la prezidenţiale, MRU poate pierde chiar şi intrarea în turul al II-lea.

Știți care este diferența dintre stânga și dreapta politică din România atunci când vine vorba de alegeri și alte procese electorale? A, nu fazele alea cu cine pune taxe mai mari, cine iubește mai mult săracii sau investitorii, cine e cu rușii, care cu americanii și care cu marocanii. La modul concret, ziceam. Când e vorba de alegeri, de o moțiune de cenzură sau de alte chestii dintr-astea importante pentru un partid, cei de stânga se strâng, fac coaliţii, merg împreună. Din ciclul ”Totul pentru front, totul pentru victorie”. În schimb, ăia de dreapta se fac arici ca niște motani când dau de alții, se zburlesc ca naiba și încep să scuipe. Culmea, scuipă aproape doar spre dreapta, de parcă nu stânga le-ar fi adversar. Ei, cam așa se întâmplă și acum, în dreapta românească, la două luni până la alegerile europarlamentare. Stânga își vede de-ale ei, dreapta se canibalizează de-i merg fulgii. Dacă adversarul din dreapta tace, un partid de dreapta este în stare să se halească singur numai ca să nu se plictisească. Cine câștigă? Nu mai spunem, că se interpretează. În materialul de astăzi vom vorbi despre Mihai Răzvan Ungureanu, un ieşean de-al nostru, victimă sigură a canibalizării de dreapta, captiv în propria pânză de păianjen.

MRU, captiv în propria-i pânză de păianjen

Pe după cireș
De canibalizarea asta se poate vorbi mult și bine, dar trebuie să facem un serial gen ”Tânăr și neliniștit”, că-s al naibii de multe episoade. Promitem să încercăm, deși parcă n-am vrea să ieșim la pensie ca scenariști. Deocamdată vorbim doar de cei care ne sunt mai apropiați. Ieșeni, fii de ieșeni. Cum ar fi Mihai Răzvan Ungureanu, lider al Forței Civice. Fiu de viceprimar ieșean. Adică de-al nostru. Mda, că a candidat pentru Senat tocmai la Arad și a ieșit parlamentar la redistribuire, asta e altă poveste. Nu-l mai întrebăm de ce nu a candidat din orașul care l-a lansat în politica mare, că a mai fost întrebat și a dat-o pe după cireș. Vreo toană, să zicem. Cum tot o toană o fi fost și înființarea Inițiativei Civice de Centru Dreapta, un soi de ONG care trebuia să reunească toată dreapta. Cam ca Fundația Mișcarea Populară, Inițiativa România Liberală și alte ONG-uri care tot asta fac: tot reunesc dreapta. Fiecare, dreapta proprie.

Şef de-o viaţă
Bine, acum, ce e al lui, e al lui. S-a obișnuit să fie șef de mic. Șef de promoție pentru început, la liceu. Pe urmă, timp de patru ani membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist. Iar asta taman în anii ăia urâți: 1985 și mai departe, când lumea nu știa cum să mai scape de partid. Dacă nu venea faza aia din 1989, era și-acum vreun mahăr prin fostul PCR. Bine, că dacă-l întrebi, zice că n-a fost comunist niciodată. Cum oare poți conduce tineretul comunist fără să fii comunist nu putem pricepe. Tot un fel de ”dat pe după cireș”. Membru în Senatul Universității ”Cuza”, ca student, deci tot pe sus. Masterat la Oxford, membru în Societatea de Heraldică, Fundația Soroș, șef la Centrul de Studii Românești din Iași și alte numeroase comitete și comiții. Nu comentăm activitatea profesională. E cunoscut ca istoric și, spre rușinea noastră, recunoaștem că nu i-am citit nicio carte. Secretar de stat la externe. Diverse funcții pe direcția asta pe la Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Inițiativa de Cooperare Sud-Est Europeană, președinte la Institutul Român pentru Studii Strategice (da, există și așa ceva), șef la Serviciul de Informații Externe etc. Un fel de CV pe 48 de file. Noi n-avem decât două disponibile, așa că trecem la partea politică.

78 de zile premier
Liberal din 2004. Nu se prea știe până când. Unii zic că până în 2007. Alții, că nici n-a plecat din partid. Cert e că Băsescu l-a făcut prim-ministru pe MRU în 2012. După doar 78 de zile, chiar PDL l-a bușit la prima moțiune de cenzură. S-a zis că n-a vrut să dea bani electorali și că de aia. Dacă așa a fost, PDL s-a sinucis politic. Dacă nu, tot sinucis a rămas. Mă rog, ceva a fost, că MRU și-a tras partid propriu imediat. Sau, mă rog, să fim mai preciși. S-a înscris în Forța Civică, în decurs de o săptămână a fost ales președinte al partidului, pe care l-a făcut al său. De un an și jumătate îl tot crește. Sau încearcă să o facă. Se știe însă că fără un oarece ”spate”, e greu să răzbați în politică. Or, MRU a cam reușit să se ia în măsele și cu Băsescu, liderul informal al partidulețelor de dreapta proaspăt apărute. Nu că ar avea ceva unul cu celălalt. MRU spune oricui îl ascultă că își dorește susținerea președintelui. De fapt, folosește condițional-optativul: ”mi-aș dori sprijinul președintelui”. La un diplomat, nuanțele contează. E un fel de a spune ”nu mă susține ăsta nici să-l pici cu ceară, deși mi-ar prinde bine”. De ce? Poate pentru că Forța Civică a lui Ungureanu nu prea contează în ecuația politică de la noi.

În cădere liberă
În septembrie 2012, când MRU a preluat partidul, el aproape că nu exista. Acum un an, ajunsese la 5% din intenția de vot. De atunci și până acum, ba 4,8%, ba 5,1%. Plus/minus. Băse nu are nevoie de un partid care e la limita intrării în Parlament, or FC pare să fi ajuns la limita sa de creștere. Degeaba are MRU 20-25% cotă de încredere, că nu ajunge. Iar Băse știe asta. Președintelui îi trebuie un om care să ajungă președinte în locul lui și care să-l poată pune prim-ministru. Atât MRU, cât și partidul pe care îl conduce staționează de luni bune pe la aceleași intenții de vot. Ambele, insuficiente. La ultimul sondaj de care avem cunoștință, de-acum vreo două zile, MRU era cotat la un 20%, suficient pentru a prinde turul doi, dacă nu candidează și Predoiu. Iar dacă şi Mişcarea Populară aruncă în luptă un candidat propriu, atunci MRU va avea mari dificultăţi şi pentru a intra în turul II la prezidenţiale.

În marja de eroare
Iar Forța Civică… În fond, ce se poate întâmpla cu partidul ăsta? Să zicem că ia 5% la viitoarele alegeri, alea europarlamentare. Hai, 6%, să fie mai ușor la calcule. Asta înseamnă două locuri de europarlamentar, maxim. MRU zice că ”5% este prea puțin”. De acord, dar asta-i viața. E prea puțin pentru a conta. Două mandate în Parlamentul european înseamnă MRU și Diana Pavelescu. Bine, MRU a zis că dacă se alege, el lasă pe altul să fie europarlamentar, că se simte mai bine în Senatul de la București. Asta înseamnă că FC va avea ca europarlamentari pe Diana Pavelescu și pe Mihaela Nicolau. Ați auzit de ele? Hai, că vă zicem noi. Prima e secretar general al Asociației Degustătorilor Profesioniști, iar a doua e profă pe la Galați. Prima e tânără, înaltă, roșcată, ochi albaștri. Dată fiind profesia, i-ar plăcea lui Băse, chiar dacă nu e blondă. A doua e tânără, brunetă, ochi căprui. Seamănă cu EBA, pe undeva, deci ar trebui să-i placă și ea lui Băse. Dar ce să-i faci, dacă nimeni nu știe nimic de ele? Nu poți ține un partid cu o singură locomotivă. Mai ales că locomotiva MRU gâfâie. Iar fete tinere și sexy găsești în orice partid. E drept, 5% e chiar foarte bine pentru un partid care nu are nici doctrină, nici oameni, nici structuri în teritoriu, de care în mediul rural nici nu s-a auzit și care, la urma urmei, stă într’un singur om. Dar ce te faci dacă partiduleţul lui MRU nu trece pragul de 5% la europarlamentare, că oricum acum e în marja de eroare în sondaje? Se cam termină cu distracţia, iar el personal va avea imens de pierdut.

Îşi pun piedică între ei
Până și MRU pare să se fi resemnat cu gândul că deocamdată nu se poate mai mult. Și este dispus la negocieri. Când și-a lansat candidatele la europarlamentare, MRU a scăpat sau a lăsat să-i scape un porumbel alb-portocaliu. ”Suntem în situația de a încurca toate calculele partidelor de dreapta”, a zis ieșeanul nostru. Măi, să fie! Un fel de ”Nu putem bate stânga, dar dacă ne supărăm, putem trage dreapta în jos de să-și muște degetele”. Cam curioasă poziție pentru cineva care visează la reunificarea dreptei, dar nepătrunse sunt căile politicii dâmbovițene.

Rătăcit şi-n mediul virtual
Am încercat să descâlcim nițel ițele pe cea mai la modă sursă de informații, Facebook-ul. Cât pe-aci să ne rătăcim printre pagini. Avem ”Mihai Răzvan Ungureanu președinte”, grup ”adresat tuturor celor care îl doresc președinte al României”. Sperăm că cei 246 de membri nu sunt chiar toți cei care îl vor președinte, că e nasol. Pagina oficială a Nicoletei Luciu are 311.000 de like-uri. Mai avem grupul ”M.R.U.”, adresat susținătorilor lui, ca lider de dreapta. 535 de membri, pagină pe care se publică la greu știri de pe un obscur portal. Știri în care e tocată toată lumea, dar mai ales partidele de dreapta, altele decât Forța Civică. Hmmm… nu prea sună a unitate, nu. Mai există un grup, ”MRU for prezident” (deh, unii nici cu engleza nu prea le au), cu vreo 1.000 de membri. Grupul oficial al Forței Civice are vreo 2.500 de membri și e cuminte rău de tot. Prea cuminte pentru un partid de opoziție, mai ales unul care vrea să crească. Toate laolaltă nu fac cât Inițiativa Civică de Centru Dreapta, ONG-ul ăla de care vă spuneam mai înainte. Cu 13.740 de membri, ar putea conta cumva în mediul virtual. Dacă s-ar ocupa cineva de ea, ca să-i dea o structură serioasă. Noi am găsit știri despre Ucraina, despre Băsescu și MRU, amestecate printre reclame la pantofi sport și haine de firmă cu preț redus sau horoscopul zilei. Administratorul ar cam avea de treabă s-o pună la punct.

Puncte slabe: lipsa maşinăriei de partid şi a oamenilor potenţi financiar
Nu vrem să fim răutăcioși, dar s-ar putea ca din aventura politică numită MRU să nu rămână în final mare lucru. În campania electorală ce urmează, orice partid are nevoie de două lucruri esențiale: oameni de teren și bani. Tălpași care să meargă din om în om și să convingă electoratul că Forța Civică e ”the best”. La Iași, filiala are vreo 50 de membri, cu tot cu secretară, iar la ultima manifestație publică, dacă au putut scoate vreo 30 de oameni în stradă. Partidele ”clasice”, alea pe care le vedem prin CL sau CJ, pleacă de la 4-5.000 de membri, iar vreo două trec de 10.000. Adică, al naibii de mulți. Nici cu banii nu stă FC mai bine. MRU n-a reușit să aducă în partid niște oameni de afaceri bazați, care să aibă de unde plăti afișe, sanvișuri, benzină și ce mai trebuie într-o campanie.

Subţire şi-n declaraţia de avere
Dacă tot i-am făcut lui MRU un inventar, am zis să tragem cu coada ochiului şi la declaraţia sa de avere. Două hectare prin Ialomița, juma’ de hectar prin Prahova, vreo 400 mp pe care și-a făcut o casă în Ilfov, o chichineață de apartament în Iași și cam atât. Vreo 30.000 de euro ca economii. Dar spunem 30.000 pentru că ne-a fost lene să transformăm leii în euro. Altminteri, sunt vreo 27-28.000 de fapt. Datoriile trec bine de 100.000 de euro. Adică e pe minus. Adică nu are de unde aduce bani de-acasă să susțină partidul. Iar fără bani, doar cu imaginea sa, tot la 5% rămâne partidul. Dacă n-o scădea, cumva.