Aproape fără excepție, când întrebi pe cineva despre crâșma din titlu, ți se spune că e aia care a ars. În același timp, dacă te apuci să cauți pe internet ceva despre acest restaurant, nu dai decât peste câteva cuvinte, care nu fac decât să mențină confuzia. În alte căutări, dai peste niște ziceri prea puțin măgulitoare, cu acuze destul de grave la adresa patronatului (sau fostului patronat, că nu e foarte clar despre ce e vorba), cu o chestie așa, ca de scenariu de film – incendiere pentru ascunderea unor dovezi, a unor acte contabile sau pentru colectarea asigurării.
Pe de altă parte, niște cunoscuți, care au fost acolo de curând, nu aveau decât cuvinte de laudă – mâncare bună, chelneri amabili etc.
Am întors problema și pe o parte și pe cealaltă și am zis că cel mai bun lucru e să văd cu ochii mei. Și, trebuie să vă mărturisesc, am dat peste lucruri interesante, la care nu ne așteptam…

Ţilindrul din Agronomie

Castel A

De cum intri în Castel, te cuprinde o oarece stare de confuzie. Și nu pentru că ar fi vreun labirint sau ceva de genul acesta, ci pentru că îți vine greu să localizezi scările care duc la etaj. În fond, e firesc, pentru că atunci când vii de afară, locul ți se pare destul de mare. Când ai intrat, te cuprinde așa, un sentiment de Alice în Ţara Oglinzilor. Oricum, chestia e de efect, pentru că dai peste un spațiu destul de neconvențional. Dacă vrei să rămâi la parter, n-ai la dispoziție decât vreo două mese, așezate pe stânga, cum intri. Pe partea cealaltă este barul, bucătăria și toaleta. Asupra acesteia din urmă vom reveni mai la vale, pentru că ne-a provocat câteva panseuri interesante în timp ce o căutam, presați de niște nevoi omenești. Dar să nu anticipăm. Oricum, văzut așa, din stradă, restaurantul Castel A nu prea are de-a face cu locuințele alea domnești de pe vremuri, zidite pe stânci, unde domnițele stăteau și așteptau cu anii, încorsetate cu centurile aferente, niște domni plecați la tăiat necredincioși. Sau, mă rog, așa spuneau ei, că mulți stăteau de fapt, beți morți, în crâșma din satul vecin și uitau să mai vină acasă.
Părerea mea (și a mai multor amici din grupul cu care am fost la Castel) e că restaurantul din Agronomie seamănă cu un joben lăsat pe scaun, peste care s-a așezat cineva, din greșeală. Nu știți ce e ăla joben? Păi, pe vremuri, i se mai spunea și „pălărie țilindru”.

Curățenie și amabilitate. O repetiție plăcută

Cu ceva timp în urmă, în textul despre Cafeneaua Maideyi,aveam un intertitlu care spunea „Stil și amabilitate”. Se pare că, la Castel A, povestea s-a repetat, spre bucuria celor cu care eram la masă. Ca referințe spațiale, interiorul restaurantului, surprinzător de intim și de plăcut, este amenajat simplu și chiar cu gust. Dacă ajungi în „țilindru” după lăsarea întunericului, lumina este discretă, ascunsă după niște draperii care se armonizeazaă destul de bine cu pereții albi și cu tablourile în ulei de pe pereți. De fapt, chiar voiam să remarc pânzele cu pricina care, deși nesemnate, reprezintă niște naturi moarte destul de reușite. Deci, bilă albă. Structura internă este delimitată de niște semi-pereți interiori, care lasă impresia unor separeuri. Ceea ce sporește atmosfera intimă, subliniată de muzica de bun gust care răzbate din niște difuzoare invizibile. Cât am stat acolo, am avut parte de un concert de chitară clasică ce a mers strună la conversația şi anturajul deosebit de plăcute.

Cum se descurcă bucătarul?

Normal, un moment important al evaluării unei crășme – dacă nu chiar cel mai important – este cel în care deguști bucatele puse în față.
La Castel, am remarcat cu o ușoară surpriză lipsa din meniu a omniprezentei ciorbe de burtă. Cum îmi era foame, am zis să o iau pe soră-sa, cea rădăuțeană. Apoi, un fel doi de pui, nu prea greu stomacului. Zis și făcut. Am dat comanda unei chelnerițe surprinzător de amabile. N-a ezitat chiar să ne facă niște recomandări, în ale căror amănunte nu intru acum, dar e suficient să vă spun că fata chiar ne-a consiliat foarte bine în ale bucatelor. Bun, altă bilă albă. În timp ce așteptam să ne aducă mâncarea, ne-am mai delectat puțin cu muzica de chitară clasică, pe care, cum spuneam mai sus, am apreciat-o sincer.
Ei bine, când a venit cu ciorba… surpriză! Frați cititori, am crezut ca mi-a adus un castron pentru două persoane. Oricât de flămând să fi fost, n-aș fi avut nicio șansă să termin singur ce era acolo, chiar dacă am aproape o sută de kile la purtător. Și, pe lângă faptul că era multă, mai era și bună! M-am luptat ce m-am luptat cu ciorba și apoi mi-a venit rândul la felul doi. La fel de mare și la fel de bine gătit. Pieptul de pui preparat cum trebuie, legumele la locul lor, ce să vă mai spun, o experiență gastronomică plăcută.

Vă rugăm să nu vă dați șuturi în fund singuri!

Oricât de bizar ar părea intertitlul de mai sus, prea departe de realitate nu este. V-ați prins, este momentul să detaliem micul incident din timpul deplasării spre toaletă. La un moment dat, a venit acel pas important, când simți brusc nevoia de… a-ți pudra nasul. Având în vedere că eram la etaj, potrivit unei legi nescrise dar foarte bine întipărite în mentalul colectiv, a trebuit să cobor scările. La Castel A, acestea sunt într-o spirală destul de strânsă, ceea ce mi-a provocat un zâmbet involuntar – oare cum ai coborî spirala cu pricina într-o stare așa, mai bahică? Sau, fără a fi greșit întețeles, aș putea pune problema și altfel – cum naiba ar putea urca și coborî o persoană XXXL?! N-ar fi rău ca, la intrare, să se precizeze nevoia limitării sub un anume gabarit, știți, ca pe șosele, din rațiuni de siguranță. În fine, am ajuns la parter. Din câte reținusem de la chelneriță, trebuia să trec pe lângă bar, urma să văd apoi ușa bucătăriei iar, imediat după asta, trebuia să dau peste ușa de la toaletă. Ok, am zis să respect îndemnul ad-literam. Trec pe lângă bar, trec de o ușă dublă, unde am presupus că e bucătăria, mai trec de o ușă dublă, fără nici o inscripție, care am presupus că e intrarea în magazie, mai trec de niște mese, trec apoi pe lângă bar, pe lângă o ușă dublă…

Îmmm…

Stai puțin, cum adică „iar pe lângă bar”?! Dragi telespectatori, fiți sinceri – atunci când sunteți presați de niște nevoi urgente, puteți rezolva în cap sisteme de ecuații de gradul trei, cu trei necunoscute?! Mda, mă gândeam eu. Oricum, nu trebuie să vă fie rușine, nici eu nu le pot rezolva. Mai mult, abia la a doua tură mi-am dat seama că mă învârteam în cerc. La un moment dat, mi-am îndreptat ochii spre tavan și de acolo a venit salvarea mea – indicatorul de toaletă era undeva sus, la cururigu. Cinică glumă! Te face să te simți așa, ca la „Camera ascunsă”. Însă treaba s-a rezolvat repede, am intrat în toaletă ca un Mig în arătură și, în scurt timp, uitasem deja de toate ecuațiile și turele date în jurul pilonului cu scările în spirală. Ba chiar, după ce m-am relaxat, am observat că toaleta e curată, dotată cu ce trebuie și că totul funcționează în parametri.

Amănunte de ordin tehnic

Nu mă întrebați câte locuri are restaurantul Castel A, pentru că mi-e greu să vă spun. Pot doar să precizez că, pe nivelul la care am stat, erau în jur de 16-18 locuri, împărțite în câteva separeuri. La parter am observat prezența a cam jumătate pe atât și am impresia că mai este încă un etaj. Dar nu știu dacă acolo este spațiu pentru clienți sau vreun birou, ceva. Oricum, mai este un spațiu afară, terasa probabil, ceea ce ne prilejuiește o promisiune – vom reveni când vremea va permite să iei masa afară. Ca localizare, crâșma de care facem vorbire azi este la vreo trei sute de metri după rondul din Agronomie, spre Liceul pedagogic, pe stânga cum mergi spre liceu. O bilă neagră majoră – nu este parcare. De fapt, ar fi numai că… nu este. Același paradox ca și la Monte Carlo – trebuie să-ți lași mașina în stradă, uneori pe trotuar. Chestia e cam stresantă, că dacă vine vreun „organ” mai cu moț, ai pus-o! Asta ca să mă exprim așa, academic.

Mi-aș trimite un prieten la Castel A?

Da, l-aș trimite. Motivele sunt următoarele – mâncare bună, porții generoase (cam prea generoase pentru gustul meu), prezentarea produselor culinare este bună iar chelnerii sunt amabili. Chiar dacă nu poartă ecuson și trebuie să-i întrebi cum îi cheamă, ca în atâtea alte crâșme ieșene, ca să poți face o comandă fără să fluieri ciobănește. Trebuie să remarc o surpriză extrem de plăcută, raritate pe la Iași și chiar prin România – există prosoape pentru poale! Altfel spus, poți să mănânci o ciorbă sau un desert cu ciocolată fără emoții. Prețurile nu sunt tocmai mici, ceea ce are darul de a mai scădea puțin din punctaj.
Nota generală pentru Castel A – 8,14. Poate o să crească la o a doua experiență, dacă voi putea identifica chelnerii fără să fluier. La capitolul parcare, din păcate, nota nu prea are șanse să se mărească. Pe aceleași coordonate, mă gândesc că un afiș cu direcția spre toaletă ar face ca punctajul să mai crească. La capitolul „Ambianță”.
Mă văd nevoit să spun a treia oară, după ce am început să scriu la Topul Crâșmelor – bravo, domnilor! Deci, se poate!

Note:
Tarife/prețuri: 6
Mâncare/băuturi: 10
Servire: 9
Curățenie: 10
Ambianță: 8
Muzică: 10
Parcare: 4