S-a întâmplat acum un an, la Iaşi

Dacă ar fi trăit în România, Ivan Petrovici Pavlov n-ar mai fi luat Premiul Nobel nici la Sfântu-aşteaptă! Iar dacă s-ar fi întâmplat să locuiască şi la noi, în Iaşi, nici măcar experimentul cu căţeaua nu-i ieşea. Am curaj să pun pariu că orătania n-ar fi salivat când simţea că se apropie Ivan Pavlov cu mâncărica, ci ar fi ridicat coada.

“În Mama Rusie, Pavlov a lucrat cu Laica şi a reuşit”, veţi spune. Asta aşa este, dar aici, la Iaşi, marele medic s-ar fi chinuit cu Doiniţa. Acu’… eu nu sunt atât de lipsit de patriotism, încât să zic că Doiniţa n-ar fi fost o căţea oacheşă, cu privire şmecherească şi patru craci teribili. Dar nici măcar marele Pavlov – cât o fi fost el de inteligent şi puternic, Dumnezeu să-l odihnească! – n-ar fi făcut faţă la prefăcătoria care-i zăcea Doiniţei sub blană. Şi nici nu i-a făcut.

Iată că, pe 21 septembrie, s-a împlinit un an de când dintre noi, ieşenii, a plecat brutal omul de afaceri Bogdan Pavlov, fost preşedinte al Clubului Offroad Iaşi. Anchetatorii, la vremea respectivă, au stabilit fără nici un dubiu că omul s-a sinucis pur şi simplu, deşi nu existau elemente clare care să justifice decizia radicală. S-a vorbit despre nişte datorii sau un moment de cumpănă tulbure, însă… nimic. Caz închis, mortul e de vină!

Au trecut lunile şi gura lumii sau apropiaţii – luaţi-o cum doriţi – a început, totuşi, să şuşotească pe la colţuri şi toate bârfele lor duceau la un singur numitor: Doina. Cum care Doina! Cea de-a doua soţie care, potrivit zvonurilor aruncate pe piaţă, făcea cu totul alte lucruri, numai credincioasă soţului său nu era.

De la Universitatea „Ştefan Pulaşcu”, la Agenţia „Johnny Imobiliaru”

Şi-acum să revenim la magistrala experienţă a ilustrului om de ştiinţă Ivan Petrovici Pavlov. El s-a tot chinuit cu experimentul lui curios şi primejdios – cel puţin aşa-l considerau cei care au mirosit-o pe Doiniţa – iar ea, în loc să saliveze a recunoştinţă, sau măcar a camaraderie, ridica coada. Pavlov îi dădea bunătăţi, ea ridica coada; el nu înţelegea de unde reacţia asta şi îi tot suplimenta porţia, ea nimic, ridica coada. Până la urmă, experimentul a deviat atât de tare de la linia sperată de Pavlov, încât căţeaua ajunsese să se servească singură, din conturi sau farfurie, dar să ridice şi coada la alţii. Ironic…

Tot apropiaţii spun că, în ultimele zile ale lui Pavlov, Doiniţa obişnuia să îşi ridice codiţa printr-un apartament din Podu Roş, în compania lu’ Pulaşcu, un maidanez cu aere de donjuan, şi a unui buldog englezesc, care răspunde şi astăzi dacă strigi tare “Johnny Imobiliaru”.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}

Tare s-a mai păcălit Ivan Pavlov…

În timp ce el se chinuia, tot alergând de colo-colo, calculând şi adunând, în speranţa să le rezolve pe toate pe măsura aşteptărilor, căţeaua îi mânca mâncarea, îi cheltuia din banii de experiment şi se mai distra şi cu maidanezii.

“Viaţa-i dreaptă, iar căţeaua o să-şi primească pedeapsa!”, veţi spune unii dintre dumneavoastră, cu inima mai sensibilă. Se prea poate s-o primească, dar unele lucruri nici nu se mai întorc, nici nu se mai pot repara sau demonstra, ştiinţific sau omeneşte. Pavlov a renunţat, acum un an, să mai facă experimente, iar cei care l-au cunoscut şi l-au apreciat au să-l mai întâlnească tocmai Sus.

Până atunci, Doiniţa se lăfăie în patul lui Pavlov, cu burta plina şi cu un reflex câştigat: când îi vine, nu salivează, ridică coada. Şi e o căţea liberă!