Vosganian, în filmul: „Laudă-mă gură că ți-oi da friptură”
Printre religiile lumii, există și așa-numitele religii mesianice, în care credincioșii așteaptă să vină un fiu de zeu, un profet sau un viteaz care să-i…
Printre religiile lumii, există și așa-numitele religii mesianice, în care credincioșii așteaptă să vină un fiu de zeu, un profet sau un viteaz care să-i…
După anunţul vicepremierului Vasile Dâncu prin care era consfinţită amplasarea în zona Era a Spitalului Regional şi accesarea sumei necesare construirii acestuia, deputatul liberal Anton…
Deşi ei înşişi recunosc că se află la cârma unuia dintre puţinele cluburi din România care n-au probleme financiare, preşedintele Florin Prunea şi antrenorul Nicolo…
Încă nu s-au stins ecourile de la mega evenimentul politic care a zguduit scena publică ieşeană, dezbaterea organizată de Partidul Socialist Român cu tema „Moldova…
Ieșenii se confruntă cu o problemă care pare să se agraveze de la an la an. Ciorile au invadat pur și simplu orașul și provoacă…
Într-un spectacol de stand-up comedy, jumătate din distracție e dată de aspectul comediantului. Nu știm exact ce contează. Cum e îmbrăcat, dacă e ras sau…
Vai, dar cine e hipsteriţa cool şi sportivă ce-a încălecat pe-o şa şi a început să ne spună povestea politicianului dezinhibat, frumos şi liber? După…
Abia a dat colţul ierbii, că politicienii iubitori de imagini câmpeneşti au dat iama în natură, înlocuind sălile de conferinţe cu verdele crud al pădurii,…
El este păpușarul-șef, ceilalți simple marionete: Tot vrem să vă spunem, de câteva săptămâni, că am lămurit interesul partidului microscopic 4 Iași. Ne-am luat cu…
Din câte putem vedea cu toții, temperatura scenei politice a crescut brusc în ultima vreme, semn că alegerile se apropie cu pași repezi. Pe 5…
Evenimentul principal al acestor zile îl reprezintă declanşarea războiului total pe flancul drept al politicii ieşene. Dragomir Tomaşeschi, co-preşedinte al PNL Iaşi, a fost acuzat…