Anul trecut a fost unul bun pentru vedetele noastre, care au reuşit iar să fenteze criza. Andra, Smiley, Andreea Bălan, Alex Velea şi Antonia şi-au umplut conturile cu sute de mii de euro, fiind mereu solicitaţi de organizatorii de spectacole. Efortul a meritat, căci conturile lor sunt acum doldora.
A adevărată fabrică de bani este Andreea Bălan, care în curând împlineşte 20 de ani de când se află în showbiz. Talentată, sexy şi mereu la modă cu show-urile ei, a dat lovitura şi în 2013, mai ales că s-a tot învârtit între concerte şi televiziune.
Cântăreaţa a avut, în medie, între două şi patru concerte pe săptămână, acestea fiind plătite cu sume cuprinse între 2.000 şi 2.500 de euro pe concert.
Astfel, din cântări, Andreea a încasat peste 350.000 de euro. Vedeta a făcut şi televiziune, iar de la Antena 1, pentru două sezoane din show-ul „Te cunosc de undeva”, a încasat 150.000 de euro.
Artista a mai avut un contract cu un lanţ de magazine pentru care a făcut reclamă pentru cel puţin 50.000 de euro. În seara de Revelion, vedeta a cântat la cinci evenimente, toate în Bucureşti, iar pentru fiecare a câştigat 3.000 de euro, adică 15.000 de euro.
Un calcul simplu ne indică suma uriaşă de 565.000 de euro, bani încasaţi de Andreea într-un singur an de activitate profesională. Cu siguranţă, o parte din câştiguri va fi investită şi în superba vilă pe care artista şi-o construieşte împreună cu iubitul ei, Keo, într-o zonă de lux din nordul Capitalei.
Încă nu au terminat lucrările la vilă
Andreea şi Keo au investit împreună circa 400.000 de euro la vila pe două niveluri pe care o ridică în Pipera şi lucrează la ea de mai bine de un an şi jumătate. Tot sperau să se mute odată şi odată în ea, ba în vara lui 2013, ba înainte de Crăciun… Dar uite că nici până acum nu au reuşit. Motivul e unul necunoscut, singurul lucru cert fiind faptul că şi în prezent muncitorii tot mai lucrează la finisaje.
Andreea Bănică a cântat de 300.000 de euro
Putem spune că Andreea Bănică se numără printre artiştii cu cele mai multe concerte în 2013, reuşind să ajungă în topurile unor ţări precum Turcia, Cehia sau Grecia. Solista a avut cel putin trei concerte pe săptămână, în ţară şi în străinătate, iar în sezonul estival a avut chiar şi cinci. Tariful solistei fiind între 2.000 şi 3.300 euro, blonda a reuşit astfel să câştige peste 300.000 de euro numai din spectacole. În noaptea dintre ani, Andreea Bănică a avut şase spectacole şi a câştigat peste 20.000 de euro în numai opt ore.
Alex Velea şi Antonia s-au îmbogăţit la pachet
Anul trecut a fost unul în care iubirea a plutit în aer pentru cei doi solişti, iar acest lucru i-a umplut de bani. De când povestea lor de dragoste a ţinut prima pagina a ziarelor, le-a crescut şi numărul concertelor. Şi asta pentru că organizatorii au scos mai mulţi bani din buzunare pentru amândoi. Cu un onorariu între 2.000 şi 2.500 de euro pe spectacol, Alex Velea a reuşit să câştige circa 350.000 € din concerte. S-ar părea că Antonia câştigă câte 4.000 de euro pe concert, iar anul trecut solista a adunat peste 500.000 € din spectacole. Antonia a intrat şi în modă, câştigând peste 100.000 de euro din colecţia dehaine lansată, dar şi din reclamele pe care le-a avut cu o firmă de cosmetice
Smiley, 550.000 de euro
Solist, producător la HaHaHa Production, om de televiziune, Smiley face de toate şi îi ies foarte bine. Artistul, care ia între 7.000 şi 10.000 de euro pe concert, a câştigat peste 400.000 de euro din cântări, având unul sau două concerte pe săptâmână. Smiley a fost imaginea unei firme de telefonie mobilă, pentru care a luat în jur de 150.000 de euro şi a fost din nou unul dintre membrii juriului de la show-ul „Vocea României”.
Ştefan Bănică, show-uri de 600.000 €
Prezentatorul emisiunii „Dansez pentru tine”, Ştefan Bănică jr., a avut un an plin. Solistul a dat lovitura în noiembrie cu turneul „Alerg printre stele”, care a cuprins zece oraşe mari din ţară şi în urma căruia a încasat aproximativ 150.000 de euro.
Ştefan a cântat din nou la Sala Palatului pe 13, 14, 15 decembrie, în concertele speciale de Crăciun, de unde i-au intrat în cont mai bine de 400.000 de euro. În urma spectacolelor de Sărbători, devenite deja tradiţie, artistul a bifat câteva recorduri uriaşe de-a lungul anilor: are peste 100.000 de spectatori plătitori de bilete, peste 30 e concerte cu casa închisă la Sala Palatului, şapte concerte consecutive cu peste 30.000 de bilete vândute. Tot el a câştigat din concertele avute în noaptea dintre ani 50.000 de euro.
Andra, fabrică de bani împreună cu Măruţă
Soţia lui Cătălin Măruţă a avut şi ea mult de câştigat în 2013. Şi nu numai din spectacole, ci şi din televiziune şi spoturi publicitare. Solista a rotunjit bugetul familiei Măruţă cu peste 500.000 de euro anul trecut, numai din spectacole, mai ales că ia de la 3.200 de euro în sus pe un concert. Vedeta a încheiat un contract cu un lanţ de supermarketuri pentru 100.000 de euro pe an, dar şi cu o firmă care produce vopsea de păr. Andra are contract în continuare cu postul Pro TV, unde face parte din juriul emisiunii „Românii au talent”. Împreună cu soţul ei, este asociată la o casă de producţie, Mango Records. Se zvoneşte că anul trecut, Andra ar fi câştigat aproximativ un million de euro din concerte, reclame şi televiziune.
(sursa: www.click.ro. Detalii, AICI)