Știți, desigur, bancul cu ardeleanul, ajuns târziu la întâlnirea cu Dumnezeu, care împărțise deja darurile către popoarele lumii. Dornic să-i ofere totuși ceva, Dumnezeu îl pune pe ardelean să aleagă între ce mai rămăsese: frumusețea și prostia. Iar ardeleanul, oftând, spune: „De, Doamne, frumusețea-i trecătoare” …și se alege cu prostia. Pe tema asta, românul găsește mereu diverse vorbe de duh, de tipul „poale lungi și minte scurtă”. Că de fapt, e vorba mai mult de invidie, de faptul că vulpea care nu ajunge la struguri zice că-s acre, e altă discuție. Cert e că românul și nu numai el, consideră că trebuie să existe pe undeva o compensație. Dacă ești urât, măcar ești deștept. Dacă ești nevolnic, măcar să fii bogat. Iar dacă o femeie e frumoasă, musai e și proastă, iar succesul și-l datorează doar picioarelor lungi. Oare așa să fie?

Frumusețe și talent
Vom vorbi despre trei ieșence care s-au făcut cunoscute prin frumusețe și pe care le regăsim peste ani bine înfipte în cea de-a șaptea artă. De pe coperțile revistelor, au ajuns pe afișele filmelor. E greu, la acest moment să spunem dacă fetele datorează cariera artistică frumuseții sau talentului sau chiar ambelor. Doar timpul ne va arăta dacă printre ele se găsește și o Greta Garbo, de o frumusețe răpitoare în tinerețe, dar dovedind și la vârsta a treia că gingășia tenului a făcut-o remarcată, dar talentul a consacrat-o.

Vedetă în Italia
Catrinel Menghia ar fi trebuit să fie atletă. Doar că la 16 ani, ieșind de la un antrenament la săritura în înălțime, a fost remarcată pentru frumusețe, talie, picioare lungi și tot așa. A ajuns rapid pe coperțile revistelor, mai ales în Italia. De acolo, a apărut în reclame, fiind în ultima vreme imaginea Fiat 500. Să recunoaștem, nu e de ici de colo ca o trotinetă pe patru roți precum Fiat 500 să aibă ca imagine frumusețea ieșencei. De la reclame, Catrinel a trecut la film, luându-și acum vreo trei ani numele de scenă de Catrinel Marlon. Debutul și l-a făcut în 2011, în filmul „La promessa”, urmat de „Tutti i rumori del mare”. Niciunul din aceste filme nu a rupt gura târgului, dar un an mai târziu a jucat în „Città ideale”, prezentat la festivalul de la Veneția.

Și teatru
Mai târziu, a prins două nominalizări la premiul „David di Donatello”, Oscarul italian. Ambele nominalizări au fost pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar și niciuna nu s-a transformat în premiu. Cum nu au fost premiate nici cele două episoade din CSI în care a apărut, în 2013. Totuși, Catrinel a arătat că se poate face carieră și dincolo de obiectivul aparatului de fotografiat. La 31 de ani, Catrinel Menghia este aproape de sfârșitul carierei de fotomodel. Pentru Catrinel Marlon, cariera de actriță este însă abia la început. Pe lângă film, Catrinel a început să tatoneze și teatrul, apărând în piesa „Questo non è la paese”, prezentată la Roma. Teatrul pare însă deocamdată doar un hobby. Sau nu?

La poalele Hollywood-ului
Cea mai lungă listă de filme este cea în care a jucat Monica Bârlădeanu. O apariție secundară în „Moartea domnului Lăzărescu”, după una și mai invizibilă în Buds for Life a reprezentat începutul pentru vedeta TV. Au urmat apariții în câteva seriale de televiziune în Statele Unite, cum au fost Naufragiații sau Prietenie pe muchie de cuțit. Au urmat Second in Command, Incubus sau Se credea un Picasso. S-a vorbit mult de filmul Francesca, dar nu neapărat pentru că ar fi fost un film bun, ci pentru că a fost regizat de Bobby Păunescu, iubitul din acea vreme al actriței. Răutățile nu-și au însă locul. În 2009, când a apărut filmul, Monica Bârlădeanu avea deja experiență în cinematografie. De când s-a mutat în SUA, Monica Bârlădeanu și-a luat numele de scenă de Monica Dean. Normal, de altfel. Nu ne imaginăm un anglo-saxon reușind să-i pronunțe numele de familie. Angel of Evil, Maternity Blues, Maica domnului de la parter, Stopover sau Mai aproape de Lună au arătat că Monica Bărlădeanu-Dean poate juca și în română și în engleză, roluri diverse. America este încă mare pentru ieșeanca noastră și nu se poate spune că ar fi cucerit Hollywood-ul. Dar la poalele lui a ajuns.

Fermecătoarea Olimpia
Cea mai nouă apariție pe podiumurile celei de-a șaptea arte merită o mențiune specială. Olimpia Melinte este singura dintre cele trei ieșence de care vorbim azi care a pornit de la bun început o carieră artistică. A urmat studiile colegiului „Octav Băncilă”, iar la 19 ani a obținut premiul de „Cea mai bună actriță” la Olimpiada națională de artă teatrală de la Timișoara. A terminat apoi secția dramatică a Unversității „George Enescu”, debutând în lung-metrajul „Cele ce plutesc” a lui Mircea Daneliuc, rolul aducându-i două nominalizări la Galele Gopo 2010. A urmat Draft 7, în regia Luizei Pârvu, cu care a mai colaborat în două filme. Din rândul a 250 de actrițe, a fost aleasă în 2011 pentru rolul Luminiței în Șapte acte de Milostenie, film premiat la festivalul de la Locarno, dar și la Annecy, Vilerupt sau Marrakech. S-a făcut remarcată în 2013 pentru un rol dublu, în filmul Canibal, prezentat la Toronto, San Sebastian și Torino. Pentru rolul din film a fost nominalizată la categoria „Revelația anului” la premiile Goya, Oscarul spaniol. Planșa sau București Non-Stop sunt alte două filme în care a jucat. Cel mai cunoscut film al său a fost lansat în acest an, când Olimpia a împlinit 30 de ani. E vorba de #Selfie 69. Vi-l recomandăm. Merită.