Unele dintre vedetele de azi n-au intrat în showbiz dând uşa de perete, ci mai degrabă aşteptând să se alinieze astrele şi să li se netezească drumul. Iar până să se întâmple asta, fie şi-au exersat talentul – în cazul cântăreţilor – prin cârciumi sau la petrecerile prietenilor, fie au pus, cum se spune, “osul la muncă” şi au scos bani din ţesut, minerit ori servit la mese. Lucruri cu care azi se cam ruşinează…
Pe Mama Natură noi am făcut-o cunoscută!
Când şi-a dat seama că vrea să fie celebră, dar nu ştia… de unde să apuce această celebritate, Roxana Ionescu şi-a încercat norocul la un casting pentru o trupă de striptease feminin. Nefiind înaltă şi slabă, ci cu forme destul de generoase, a fost respinsă. Norocul ei s-a numit Libertatea. După ce a apărut la rubrica “Fata de la pagina 5”, Roxana a dat lovitura şi a ajuns la TV şi în Playboy.
Minune «le zicea» din acordeon la nunţi şi botezuri
La 12 ani, Adi Minune a primit un acordeon de la bunicul lui, iar doi ani mai târziu, cânta aşa de bine la el, că era chemat “să se producă” la nunţi şi botezuri. Acum, manelistul face avere cu vocea, iar acordeonul e obiect de decor în casă.
Brenciu făcea vocalize în cabina de machiaj
Încă de pe vremea când era prezentator de matinal, Brenciu visa să devină cântăreţ. Sigur pe talentul lui şi convins că e doar o chestiune de timp până- l va descoperi cineva, îşi exersa vocea zilnic, înainte de emisiune, în cabina de machiaj, asurzindu- le pe cosmeticiene. Acestea ar fi făcut plângere, la un moment dat, împotriva lui – se zvonea atunci prin Antena 1.
Lora «băga» manele în Galaţi
Inflexiunile manelistice din unele piese cântate de Lora sunt un semn că nu se poate rupe total de trecut. De ce spunem asta? Înainte de a fi cooptată în trupa Wasabi, cu care a devenit cunoscută, frumoasa blondă era vedeta unei cârciumi din Galaţi, unde întreţinea clientela cu muzică uşoară, muzică de petrecere şi manele.
Andreea Ibacka a lucrat în bancă, iar Cabral a vândut asigurări
Familia Ibacka nu moare de foame, dacă nu-şi mai găseşte locul în televiziune. Andreea a lucrat ani buni ca operator ghişeu bancar şi contabil, iar Cabral a fost angajat aproape cinci ani la o firmă de asigurări.
Andi Moisescu a vândut ziare
Înainte să ajungă la “fabrica de vedete” PRO TV, Andi Moisescu – deşi absolvise Facultatea de Matematică – nu s-a ruşinat să vândă ziare în Capitală, la un chioşc din Piaţa Romană, pentru a se întreţine.
Bebeluşa Oana şi Adelina Pestriţu, animatoare în cluburi din Ibiza
Azi profesoară de dans şi fostă vedetă TV, “bebeluşa” Oana Ioniţă a lucrat ani buni ca animatoare în cluburile din Ibiza. Vară de vară, ea îşi făcea bagajul şi se muta, pentru 3 luni, pe celebra insulă. Şi Adelina Pestriţu, azi prezentatoare la Kanal D, a fost dansatoare în Ibiza înainte ca Liviu Vârciu s-o ia de nevastă.
Viorel şi Mihai de la 3rei Sud Est au fost, iniţial, dansatori
3rei Sud Est, cea mai tare trupă românească de dance de după Revoluţia din 1989, nu s-a format la Conservator sau la vreun concurs de talente muzicale, ci chiar pe scenă. Laurenţiu Duţă cânta de unul singur la concerte şi avea doi (în centru) dansatori, pe Viorel şi pe Mihai. Cum băieţii au dovedit că se pricep nu doar la dans, ci şi la muzică, Laurenţiu i-a scos în faţă şi i-a făcut cântăreţi.
Anna Lesko, talentată la… bară
Polivalenta Anna Lesko, pentru care nici muzica, nici dansul, nici pictura şi nici designul hainelor de scenă nu par să aibă secrete, se fereşte să vorbească despre adolescenţa ei, pentru că atunci s-a consumat un episod de care azi nu e mândră: a fost dansatoare într-un club de striptease din Constanţa.
Luciu, o asistentă cu vino-ncoa
Nicoleta Luciu e bună de pus la rană. La propriu. Pe vremea când nu era o bombă sexy, a lucrat doi ani la o secţie de chirurgie şi alţi trei la Terapie Intensivă, ca asistentă. Ea a dezvăluit, la un moment dat, că doctorii îi interziseseră să vină cu decolteu la muncă şi ca să “compenseze” purta halate foarte scurte.
Jean Paler şi-a câştigat pâinea ca bijutier
Scena l-a atras dintotdeauna pe Jean Paler, dar înainte de a-şi încerca norocul ca actor, a lucrat ca bijutier. Pe vremea lui Ceauşescu, avea pe mână aur şi pietre preţioase, iar inelele şi brăţările pe care le făcea îi aduceau un venit destul de bunicel.
Busu: «Am fost coxar»
“Imediat după ce m-am întors din armată, înainte de a intra la Facultatea de Teatru, am lucrat pe post de coxar la Combinatul Siderurgic Hunedoara vreme de doi ani”, a mărturisit Florin Busuioc, simpaticul prezentator al rubricii “Vremea” de la PRO TV. Busu a mai povestit că a fost trimis la muncă de tatăl lui, care i-a spus: “Nu-mi stai pe cap fără să faci nimic”.
Teo a predat engleza la liceu
Înainte ca numele ei să devină sinonim cu televiziunea, Teo Trandafir a fost profesoară. Absolventă a Facultăţii de Limbi St răine, secţia Arabă- Engleză, ea a predat engleza, o vreme, la Liceul George Enescu din Capitală.
Pepe a servit la mese
“Am filmat pe la nunţi şi alte petreceri private, am fost ospătar, vânzător de haine şi de cafea. Niciodată nu mi-a fost ruşine şi sper ca atunci când voi avea un copil să fie şi el la fel de ambiţios”, a recunoscut Pepe cu ceva ani în urmă. În paralel cu aceste joburi, Pepe îşi exersa vocea, parcă simţind că va face carieră în muzică. O vreme, el a cântat alături de fratele său mai mare, Gianni, pentru prietenii şi vecinii săi de cartier.
Angela Similea, angajată la fabrica de textile
Doamna muzicii uşoare româneşti nu e deloc mândră de meseria ei din tinereţe. Înainte de a deveni cântăreaţa preferată a românilor, Angela Similea a lucrat ca ţesătoare la o fabrică de textile din Bucureşti. Se întâmpla prin anii ’60.
Guţă a-ntreţinut şine de tren la CFR
Manelistul Nicolae Guţă are un trecut profesional destul de colorat. Pe la 15 ani (acum are 47), ca să aducă bani în casă, a dat la târnăcop şi la lopată alături de alţi romi plătiţi să întreţină şinele de tren ale CFR. Apoi a lucrat o vreme la Regia Apelor din Petroşani, ca sudor-instalator.
Ilie Micolov a fost electrician la teatru
Autorul nepieritorului şlagăr “Dragoste la prima vedere”, solistul Ilie Micolov, a debutat în programele Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”. Unde, înainte ca talentul să-i fie descoperit de marele Luigi Ionescu, fusese angajat ca electrician şi operator sunet…
Liviu Guţă a debutat în lagărul de refugiaţi
Primul recital cu audienţă mare al lui Liviu Guţă a fost într- un lagăr de refugiaţi de lângă Viena, unde piesa “Frate, frăţiorul meu”, a trupei Generic, i-a adus şi primii fani. “Cântam în fiecare dimineaţă la staţie, după rugăciunea musulmanilor – imamul intra la 8.00, eu, la 9.00. Treaba asta a durat vreo 6 luni. Mai cântau alături de mine sârbi, croaţi şi albanezi”, ne-a povestit manelistul. Guţă a ajuns în lagărul respectiv după ce a fost prins trecând fraudulos graniţa în Austria.
Anda Adam, cântăreaţă de cabaret
Anda Adam nu a pătruns prea uşor în showbiz – în parte, şi pentru că era mai plinuţă şi nu se încadra în tiparele cântăreţelor slăbuţe şi sexy. A avus însă şansa de a fi cooptată într- un spectacol de cabaret. Acolo, a impresionat cu prestaţia scenică şi lucrurile au luat o turnură favorabilă pentru ea.
Ţociu a fost lăcătuş, Cornel Palade, chelner
În tinereţe, Romică Ţociu a muncit ca lăcătuş mecanic la CFR. A fost băgat acolo de mama lui, ca pedeapsă că a fugit de la şcoală, din Sibiu. Colegul lui de scenă şi emisiune, Cornel Palade, a lucrat într-un restaurant din Piatra Neamţ înainte să devină celebru. “M-am făcut chelner pentru că îmi plăcea foarte mult cum se îmbrăcau chelnerii, în smoking. Seara, când cânta orchestra, duceam mâncarea în paşi de dans”, a povestit el.
Răduleasca a făcut bani din taximetrie
Diva de Monaco a ştiut dintotdeauna să facă bani. Înainte de a deveni celebră, ea şi-a încercat, pentru scurtă vreme, norocul ca taximetristă. Dac-ar mai face-o şi azi, măcar aşa, de amuzament, o zi-două, sigur s-ar călca bărbaţii în picioare să aibă aşa un şofer sexy…
Mihai Mărgineanu se producea la chefurile prietenilor
De meserie inginer, şi încă unul cu destulă experienţă profesională, Mihai Mărgineanu cântă de-o viaţă, însă multă vreme nu şi-a imaginat că asta ar putea deveni principala sursă de venit. Artistul, care azi are 43 de ani, a debutat târziu, la 37 de ani, iar până să fie celebru, ridica blocuri prin firma sa de construcţii. De cântat… o făcea doar de plăcere, pe la chefurile prietenilor săi.
Roxana Ciuhulescu a servit la mese
Înainte de a deveni vedeta emisiunii “ProMotor”, la PRO TV, Roxana Ciuhulescu a lucrat într-un bar din centrul Capitalei, foarte popular printre străinii veniţi la muncă în România. Cei pe care i-a servit îşi amintesc că vedeta cu cele mai lungi picioare din România era o prezenţă foarte plăcută, mereu zâmbitoare şi prietenoasă.
Misha era chemată să cânte la nunţi
Frumoasa nevastă a lui Connect-R a făcut bani întreţinând atmosfera la nunţi, înainte de a fi cooptată de DJ Sava. “Aşa este, am cântat la nunţi vreo doi ani şi jumătate, cu o formaţie din Galaţi. Eu interpretam muzică uşoară, iar colega mea, muzică populară”, a recunoscut Misha la TV.
Matilda Pascal-Cojocăriţa, chimistă la Iaşi
Îndrăgita interpretă a lucrat câţiva ani, înainte de a cunoaşte succesul în muzica populară, la Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice din Iaşi, ca operator chimist. Se întâmpla la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80. Practic, debutul ei pe scenă s-a produs cu ansamblul artistic al fabricii, “Firicel”, din care făcea parte.
Moculescu şi Radu Ille au lucrat în subteran
Un dosar politic l-a forţat pe Horia Moculescu să dea la Facultatea de Minerit – singura care îl accepta “pătat”, pe vremea lui Ceauşescu. Aşa se face că a ajuns să lucreze în mină ani buni, înainte de a se apuca de muzică. Şi cântăreţul etno Radu Ille a fost ortac. Maramureşeanul a dat la târnăcop vreo opt ani în subteranele din Valea Jiului, ca angajat la exploatarea minieră Vulcan.
Dan Negru, contabil ratat
Bun de gură, dar nepriceput la calcule – aşa s-a dovedit a fi Dan Negru. Absolvent al unui liceu cu profil economic, el s-a angajat contabil la un spital din Capitală, dar a fost dat afară după nici jumătate de an, după ce a greşit în repetate rânduri calculele! Noroc că l-a salvat televiziunea de la foamete…
Vasile Calofir a fost paznic la teatru înainte să ajungă actor
Înainte să-şi treacă în CV roluri în filme şi piese de teatru, plus apariţii bine plătite în spoturi publicitare, Vasile Calofir a traversat o perioadă grea. Patru luni a dormit în Gara de Nord, unde căra bagajele călătorilor contra cost. Apoi, a ajuns la Teatrul Naţional, dar nu ca actor, ci pe post de paznic. Acolo, noaptea, scena era numai a lui şi a profitat ca să se pregătească pentru examenul la Teatru şi Film.
Gina Pistol a vândut tenişi şi mingi
Gina Pistol a câştigat bani ca operator xerox, apoi, ca vânzătoare într-un magazin de articole sportive. Acestea au fost primele şi ultimele ei joburi din afara showbizului. Remarcată de persoanele potrivite, simpatica blondă a fost salvată din anonimat şi solicitată ba să pozeze sexy prin reviste, ba să apară la TV ori în show-uri de modă.
Sursa:libertatea.ro