Unul din cei mai longevivi parlamentari aleşi în judeţul Iaşi nu are cu ce realizări să se prezinte în faţa propriului electorat. Extrem de discret, Vosganian îşi aminteşte de Iaşi doar în campaniile electorale sau când mai vine pe la câte vreo sindrofie.

Când s-a băgat votul uninominal, lumea a aplaudat entuziastă cu gândul că fiecare va avea propriul deputat de cartier. Deh, așa e românul, nostalgic. Tot colegii uninominale au fost și până în 1990, iar omul avea cui să ceară o butelie, așa că ideea a venit pe o cale bătătorită. Ce n-au reușit să înțeleagă nici măcar ăia de-au făcut legea a fost cum mama naibii în loc de 17 parlametari câți erau în 2008 s-au făcut hodoronc-tronc 25 în 2012. Dublu față de 1985, când au fost ultimele alegeri comuniste și când erau doar 13. Ei, dar scandalul este vechi deja, așa că nu-l mai răscolim și noi. Oricum, se știe că nimic nu se pierde sau se câștigă în natură. Iar în Parlament nici atât. Așa se face că cei 25 de parlamentari de acum ajung să facă tot atâta treabă cât ăia 17 sau 13 dinainte. Singurul lucru care se pierde este banul public care se cheltuie aiurea pentru unii dintre ei, musafiri în Sfatul Țării. Dar de ce ne-am enervat? Io-te de-aia, că n-am avut treabă și am început să frunzărim prin fișet, să vedem ce mai face unul, altul. Și am dat de armeanul nostru din Parlament, ieșean de împrumut, că e născut și trăiește prin București. Pe-aici pe la Iaşi, Varujan Vosganian calcă doar când este vreo campanie electorală sau câte vreo sindrofie.

Parlamentar, ministru…
În ultimii ani, Vosganian a stat în teritoriu cât cioara în par, cât să știe lumea că există, iar în rest și-a lăsat tălpașii să se ocupe de campania electorală. Tocmai pentru că nici naiba nu-l știa în Colegiul 1 Senat până la campanie, a avut parte de un iepuraș de contracandidat, care nu l-a deranjat niciun pic.

Cu peste două decenii de viață parlamentară în spate, că a ajuns în Parlament încă din 1990, din partea Uniunii Armenilor, Vosganian a reușit să strălucească tura asta prin anonimat. Un anonimat aproape incredibil pentru un om care a ajuns chiar ditamai ministrul Economiei, după ce se făcuse deja de baftă ca ministru al Finanțelor pe vremea lui Tăriceanu. Chiar, ați auzit de vreo inițiativă de-a lui ca ministru? Nici noi. Au încercat unii să-l scoată din letargie, dar fără succes. Un deputat ieșean i-a cerut într-un rând să facă rost de niște bani de lefuri la cei 700 de angajați rămași la Fortus. Sec, ministrul a răspuns că vor fi bani când se va mai vinde o bucată din fabrică. Nici asta măcar nu s-a făcut. Nu că vânzarea pe bucăți ar fi o soluție, dar nu ne permiteam să sperăm la vreo idee de revigorare a fostului combinat, venită din partea domnului ministru.

Leafă frumoasă
Pe scurt, până în octombrie anul trecut, omul a ocupat degeaba un fotoliu la ședințele de Guvern. Cel mult, i s-a mai auzit vocea când explica de ce nu se face una sau alta, de ce intră Hidroelectrica în insolvență sau de ce Oltchim este în prag de faliment. În octombrie, a fost convins, cu greu, să demisioneze, așa că s-a apucat să tocească alt fotoliu, la Senat. Nici acolo nu se știe ce face. Deși timp liber are tot înainte de când nu mai este nimistru, deși unii din cei care l-au votat poate chiar și-au pus niște speranțe în el, deși numai din leafa de senator a încasat 57.000 de lei, Vosganian a strălucit și aici prin absență. A vorbit în plen, într-un an și un trimestru de când e senator, de doar 7 ori. Hai, că o bună bucată de vreme o fi fost ocupat, ca ministru. Dar de când nu mai are pe cap toate grijile economiei, abia și-a găsit timp să ia cuvântul de două ori. Din alea șapte. Spre comparație, altul, ajuns senator prin jocul hazardului, Ionel Agrigoroaei, și-a făcut drum spre tribună de 107 ori. Și e la primul lui mandat. Că o fi vorbit la obiect sau a bătut câmpii, măcar s-a străduit.

O pilă mică
Bun, dar dacă n-a făcut nimic ca ministru, taie frunză la câini ca senator, totuși cu ce se ocupă? Bună întrebare. Al naibii de bună. Păi, nu mare lucru. Nici măcar pile nu prea pune. Este drept, a avut grijă să-l pună pe șeful lui de cabinet adjunct la Direcția de Sănătate Publică. Post cam nesigur, că este numire politică. Ei, dar s-a rezolvat și asta. Zare Nazaryan a candidat, singur pe loc, pentru un post de funcționar la Casa de Asigurără de Sănătate. Logic, a și câștigat. Mă rog, a mai fost și o tipă din interior care s-a înscris la concurs, dar a fost suficient de inspirată să se retragă. Ok… Dar o singură pilă? Cam da, pare-se. Alții au fost și ei suficient de inspirați să nu apeleze inutil la Varujan.

Gogoriţă cu Nobel
Deci, ministru zero, senator zero barat, pile mai deloc. Totuși, ce face omul ăsta?? Scrie. Și scrie. A, nu proiecte de legi, petiții în favoarea alegătorilor sau chestii dintr-astea, plicticoase. Scrie cărți. E și prim-vice la Uniunea Scriitorilor, de unde a mai încasat în 2012 vreo 60.252 de lei. Ba s-au găsit unii să-l propună și la premiul Nobel. Ei, nu, stați liniștiți, că nu are șanse. Oricine poate fi propus la Nobel, că așa sunt regulile. Comitetul Nobel trimite invitații la vreo 6 – 700 de indivizi și organizații să vină cu propuneri. În 2012, au fost 210 nominalizați. Ei, iar dacă din România propunerile le face Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor, în care e membru și Vosganian, lucrurile se cam leagă, nu? Și Iorgovan, Dumnezeu să-l ierte, putea fi propus, că a scris Constituția. Doar că nu s-a gândit nimeni să-l propună. Deh, ce să zicem? Baftă, nea Varujane și pensie ușoară. Sau încă un mandat de senator, că la cum merg lucrurile în ţara asta, n-ar fi deloc de mirare.