Cât de tare se mai bucură diverșii dușmani ai Primăriei la fiecare ajutor – oricât de mic și firav ar fi – pe care îl primesc în lupta cu șefii din Palatul Roznovanu! Entuziasmul e cumva firesc: dacă ai fi comandantul suprem al forțelor armate din Liechtenstein și, prin absurd, ai declara război Statelor Unite, probabil că jumătatea de tanc oferită de aliații din Andorra ți s-ar părea un ajutor teribil de important!
Acesta trebuie să fie mecanismul psihologic care explică faptul că o vorbă aruncată la plesneală, în legătură cu bulevardul Ștefan cel Mare, de către ieșeanul Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns să fie tratată de către apologeții teilor drept o lovitură devastatoare aplicată edililor orașului. Venită din partea unui tip fin, cu ceva școală și ochelari, cu oarecare experiență în „servicii” și guvernare, bașca șef de partid civic, o „șopârlă” despre aspectul bulevardului cu salcâmi japonezi nu putea să nu-i mobilizeze pe diverșii hipsteri eco, politruci rătăciți prin „societatea civilă” și gazetarii „deontologi” de dreapta. Asta mai ales că și emanația MRU-ului a fost subtilă și interpretabilă, vagă și metaforică, așa, pe măsura sufletelor gingașe care iubesc teii: „Iaşul arată ca un cap de bătrân, care şi-a pierdut părul. Teii îi dădeau oraşului înălţime. Văd că a devenit un oraş de parter şi etajul întâi, este un oraş dezbrăcat”.
În ceea ce ne privește, ca oameni crescuți printre betoane și alergici atât la floarea de tei, cât și la ipocrizie, nu putem privi vorbele lui MRU decât ca pe niște „acte ratate”. Pentru cei care au deschis manualele de psihanaliză clasică, freudiană, ceva mai târziu, actele ratate sunt acele „fenomene psihice care rezultă din interferența a doua intenții: pe de o parte, o intenție sau activitate conștiente și, pe de altă parte, o intenție preconștientă sau chiar inconștientă”. Un fel de răbufnire a inconștientului, când, fără să vrei, „dai drumul la porumbel” și spui ceea ce ai vrea să spui, dar ar trebui să reprimi; ca și când te-ai întâlni cu Pamela Anderson și, în loc de o cafea, ai invita-o la un pahar de lapte…
Ei bine, în această logică psihanalitică, ce credeți că o fi fost în capul lui MRU atunci când, confruntat cu aspectul bulevardului, s-a gândit taman la „un cap de bătrân, care și-a pierdut părul”? O fi fost oare imaginea capului acelui bătrânel, la vreo 60 de ani, care și-a asumat chelia drept brand personal și la a cărui șoaptă MRU a părăsit PNL-ul pentru a se redescoperi ca om „de dreapta”?! „Băsescu” vă zice ceva?!
KoJack Daniels
