Când a fost stabilită lista monumentelor istorice din Iași, cap de listă a fost Curtea Domnească, cu centrul vechi aferent. Firesc, pentru un oraș-capitală, care a evoluat în jurul Curții și care și acum se învârte în jurul acelei zone. Nu știm din ce motive, centrul istoric a fost delimitat în limite extrem de largi, fiind definit ca întinzându-se din Podu Roș spre Tudor Vladimirescu, până pe Sărărie și bulevardul C.A. Rosetti. Pe acel bulevard nu există nicio clădire monument și nici nu a existat vreodată, iar pe Sărărie sunt case vechi, dar nu mai vechi de o sută de ani. Situația le dă dureri de cap ieșenilor care locuiesc în Țicău, de exemplu, și care nu pot nici să sape grădina fără autorizație, că doar e „centru istoric”. Delimitarea atât de largă a centrului istoric a fost o eroare, care a rămas necorectată. Totuși, zone situate la doi pași de fosta Curte Domnească, adică de actualul Palat al Culturii, au rămas în afara centrului istoric. Iar despre o astfel de zonă vom vorbi și noi astăzi.

De ocolit
Din Podu Roș până în Podu de Piatră, între malul stâng al Bahluiului și bulevardul Ștefan cel Mare, se întinde una dintre ultimele mahalale ale Iașului. Dar „mahala” nu în sensul pitoresc din romanele istorice, ci în sensul acela mizerabil la care se referea Caragiale în schițele sale. O zonă pe care o cunoști doar din trecere, în care nimic nu-ți atrage atenția, ba dimpotrivă. Case dărăpănate, care se surpă peste locuitori, străduțe desfundate și înguste, pe unde trebuie să ai un GPS de primă mână ca să te descurci. Ce e cu mahalaua asta, la urma urmei și ce putem face cu ea?

Cu evrei
Zona a fost populată încă de la fondarea orașului Iași. Prezența Bahluiului, mult timp neregularizat și predispus la a da peste maluri la fiecare ploaie mai puternică, a făcut însă ca zona să fie ocolită de „lumea bună” a Iașului. Niciun boier nu și-a construit vreodată conacul pe-acolo, toți preferând să se așeze în susul orașului, la deal de Ulița Mare (b-dul Ștefan cel Mare). De prin secolul al XVIII-lea, în zonă au început să se așeze evreii. La acea vreme, domnii Moldovei ba le interziceau evreilor să stea în oraș, ba îi chemau și le dădeau privilegii, pentru că aveau nevoie de talentul lor negustoresc. Evreii bogați se bucurau de un fel de imunitate în Târgu Cucu. Cei care nu-și permiteau să „ungă roțile”, se așezau din primul moment la marginea orașului, în mahalaua Sf. Andrei sau în Păcurari.

Au fost mutați țiganii
Ca urmare, mahalaua a devenit locul de trai al negustorilor ambulanți sau micilor meșteșugari, prea săraci să se așeze în Centru. Și casele acestora erau pe măsură: mici, sărăcăcioase, făcute din lut și lemn până târziu în prima jumătate a sec. XX. Din toată mahalaua, doar casa în care a trăit muzicologul Iosif Sava, nici ea un monument de arhitectură, merită a fi menționată. După emigrarea evreilor din anii ’60, în zonă, ca și în Târgu Cucu sau pe Cuza Vodă, au fost mutați țiganii nomazi, pentru a fi sedentarizați. Încă mai săraci decât vechii mahalagii, aceștia nu au putut aduce vreo îmbunătățire zonei.

În coasta Palas
În anii ’70 – ’80 a început să se pună problema sistematizării zonei. Au apărut blocurile de pe Splai Bahlui, o parte din mahala fiind rasă de buldozere. Dar nu toată, deși planul inițial ăsta era. Zona fusese gândită ca un nou cartier de blocuri, cu străzi largi și cu o pasarelă plecând din prelungirea străzii Anastasie Panu, peste strada Ghibănescu, ducând până peste Bahlui. Nu s-a mai construit, restricțiile bugetare și schimbarea regimului la începutul anilor ’90 înghețând planurile de redesenare a zonei. A rămas aceeași mahala insalubră, cu toate eforturile făcute de refacere măcar a infrastructurii rutiere. A rămas practic o zonă nevalorificată nici urbanistic, nici economic, deși potențialul este enorm. La o sută de metri de Palas, orice palmă de pământ e aur.

Planuri sunt
Ce se poate face acolo? Cam orice. Noul Plan Urbanistic General este încă în curs de aprobare, dar câteva linii directoare sunt deja cunoscute. Treptat, zona ar trebui transformată total. Noul PUG prevede un pasaj subteran care să lege strada Palat de Splai Bahlui, pentru a elibera puțin intersecția din Podu Roș, sufocată de autoturisme. În același scop, strada Sf. Andrei ar urma să fie lărgită cu două benzi, pe seama caselor care o mărginesc. În această formă, strada ar putea prelua o bună parte din traficul pe care închiderea bulevardului Ștefan cel Mare l-a împins pe Independenței. La intersecția străzii Sf. Andrei cu Iancu Bacalu și stradela Ipsilanti, un sens giratoriu ar rezolva fluidizarea traficului. Regimul de înălțime a viitoarelor clădiri din zonă ar fi limitat la patru etaje, pentru ca Palatul Culturii să rămână vizibil. În paralel cu proiectele municipalității, Mitropolia și Episcopia Romano-Catolică au propriile proiecte de redesenare a zonei imediat apropiate, inclusiv prin construirea de parcări. Proiecte există. Potențial, asemenea. Ce lipsește? Rezolvarea problemei proprietăților, pentru că majoritatea caselor din mahala sunt proprietate privată.