Casele de amanet au devenit un adevărat bazar. Cum criza şi-a spus cuvântul în rândul românilor, aceştia au început să îşi amaneteze ce au ei mai bun prin casă, banu’ să iasă! Bijuteriile din aur sau argint, telefoanele mobile, maşinile de spălat sau cuptoarele cu microunde sunt deja lucrurile obișnuite pe care oamenii le amanetează. Din disperare, sunt persoane care au ajuns să întrebe dacă nu-și pot amaneta autoturismul. Dar asta nu e tot!
Dacă aveţi prin casă vreo pereche de papuci noi sau foarte puţini uzaţi şi aţi rămas în pană de bani, nu vă impacientaţi! Casa de amanet vă poate ajuta.
,,Într-o zi, a venit la noi un băiat cu o pereche de adidaşi noi, de firmă, ambalaţi frumos, în cutie, şi i-a lăsat pentru 100 lei. De ce i-a mai cumpărat… nu ştiu“, ne spune Vlad, de la amanetul „Piciu Gold”, unde puteți găsi la vânzare aproximativ 500 de modele de telefoane mobile, la prețuri foarte accesibile.
Oricum ar fi, casa de amanet te poate scoate dintr-un impas financiar, mai ales că este destinată tuturor. Iar dacă aveţi asigurare medicală la animalele de companie, nu ezitaţi! Se pot amaneta şi acestea!
#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}
Cu puiu’ la amanet
Faptul că în ziua de astăzi îți poți amaneta aproape orice, l-a demonstrat și pățania prin care a trecut tânărul vânzător:
,,A venit într-o zi la noi un bătrân să amaneteze… un pui congelat. Iniţial, am crezut că are în sacoșă un fier de călcat. Când am văzut că scoate din sacoșă un pui congelat m-am crucit. Omul se temea că nu îi vom primi puiul și ca să-l calmez, i-am zis în glumă că noi primim orice! Omul nu s-a prins de glumă și a început să ne pună condiții: «Puiul este al nevestei mele. Nu cumva să îl mâncați! Când am vâzut că a luat-o de bună, i-am acceptat puiul, numai că nu i-am respectat condiția pusă. Când s-a întors să-și ia puiul, i-am dat în loc un alt pui, mai mic, dar şi o diferenţă de bani“, își amintește amuzat Vlad.