Andra este, împreună cu soţul ei, Cătălin Măruţă, într-o vacanţă în Israel. Cei doi vor sta mai bine de o săptămână în ţara Sfântă, dar vor îmbina utilul cu plăcutul. În perioada 2-4 ianuarie, ea va susţine concerte la Marea Moartă, în cadrul unui festival românesc, pe care el îl va prezenta.
Cu câteva zile înainte de plecarea în această vacanţă de Revelion, solista a povestit ce planuri are pentru 2014. „Totul se va învârti în jurul familiei şi în jurul muzicii. Pregătesc melodii noi, am o agendă extrem de încărcată, dar sunt sigură că fac faţă. Am, slavă Domnului, o energie de invidiat. Îmi doresc să trăiesc sănătos, frumos şi înţelept. şi cred că Dumnezeu mă va ajuta, ca şi până acum”, a spus Andra, pentru Click! TV. Artista a completat: „Pentru 2014 îmi doresc linişte, dragoste şi idei frumoase, aşa cum probabil visează orice om. Am multe proiecte pe listă, am să le abordez pe rând şi am să rezerv multe, multe surprize pentru fanii mei. În orice caz, mă rog ca anul 2014 să fie plin, frumos şi norocos, mai ales în plan personal şi muzical”.
(sursa: www.click.ro)