Vi s-a întâmplat vreodată să ajungeți în străinătate, în Germania să zicem, în vizită la vreun prieten neamț și să-l rugați să vă împrumute mașina pentru o plimbare prin târg sau până în orașul vecin? Nu? Cu atât mai bine, pentru că ați trecut la mustață pe lângă o fază penibilă. De regulă, nemții evită folosirea mașinii în oraș sau în afara lui, dacă nu sunt însoțiți de câte cineva: soție, cățel, purcel, soacră, prieten. E un fel de „hai să salvăm planeta” neoficial. Merg unde au de mers, dar cât mai mulți cu putință într-o mașină. Dacă îi cereați mașina pentru o călătorie de unul singur și inutilă pe deasupra, bietul neamț ar fi avut de ales între a fi bădăran și a vă refuza și a încălca o cutumă devenită aproape obligatorie. Tipic nemțesc, obiceiul a dus la apariția unei liote de site-uri unde îți poți găsi parteneri de călătorie spre aceeași destinație, pentru a reduce la minim emisiile de dioxid de carbon.

Motiv pur economic
Plecat din Germania, obiceiul a devenit rutină și în alte țări europene. Ba chiar și la noi. E drept, justificarea ecologică la noi ar fi doar un pretext. Nu avem cine știe ce educație ecologică și ne place să mergem unde avem de mers când voim, fără să ne amânăm călătoria pentru că, vezi Doamne, n-avem cu cine merge și otrăvim planeta. Obiceiul a prins la noi din motive pur economice. Pe măsură ce prețul benzinei a tot crescut, a apărut și necesitatea de a face economii cumva. Plecarea la București cu un prieten cu care să se împartă costul benzinei a devenit o obișnuință. Dar cum nu întotdeauna programul omului se potrivește cu cel al prietenilor, a apărut și necesitatea de a găsi un partener de drum ad-hoc. Iar pasul următor a fost reprezentat de realizarea unor site-uri dedicate. E mai comod să intri în legătură cu cineva online decât să stai pe marginea drumului să faci semne gen „ia-mă, nene”. Riscul de a da peste un nebun e același, fie că ești pieton, fie că ești șofer. De fapt, în varianta online am putea spune că e mai puțin riscant. Chiar dacă numele dat pe un site este fictiv, măcar există un punct de pornire în caz de Doamne, ferește.

Şi aplicaţii
Detaliile de bază ale unor astfel de site-uri sunt aceleași. Pe http://iamanene.ro, de exemplu, îți faci un cont în aceeași manieră în care îl faci pe un cont de cumpărături on-line, iar pe urmă introduci punctul de plecare și destinația. Cu puțin noroc, prinzi pe cineva care are același drum cu tine, în aceeași zi. Iei legătura cu respectivul, te înțelegi la preț și gata. Alte site-uri, cum ar fi www.blablacar.ro, sunt încă mai elaborate, dovadă că întotdeauna se poate mai bine. Ofertele sunt puse cu tot cu preț, așa că nu mai trebuie să iei legătura cu omul să-l întrebi ce și cum. Are și variantă de Facebook şi de iOS şi de Android. Tehnologie, nu glumă. Tot pe Facebook funcționează și grupul „Partener de călătorie”, iar exemplele pot continua mult și bine.

La limita legii
E ok? Păi, nu prea e, în principiu. Legal, nu ai voie să faci transport comercial de persoane decât dacă ai licența specifică. Iar o ofertă constantă gen Iași – Sinești la fiecare două zile, cam sună a transport comercial și pentru cel mai incompetent angajat al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Apoi, avem unele dubii că șoferul declară banii primiți de la partenerul de călătorie. E drept, dacă te oprește careva pe stradă îi va fi cam greu să demonstreze că pasagerul din dreapta nu-ți este prieten. Dar umblatul pe internet lasă urme. Iar îl inspectorii pot folosi și ei, la o adică.