Obișnuiți să vedem tot felul de concursuri de miss, de la miss Cucuieții din Deal pînă la miss Univers, uităm că mai există o categorie de femei care, prin protocoalele stabilite, nu pot participa la concursuri de frumusețe: prințesele. Asta nu înseamnă că posesoarele de „sînge albastru” nu ne pot orbi cu frumusețea lor. Ba, chiar, dimpotrivă.
Amelia Windsor este a 36-a în linia de succesiunii la tronul Regatului Unit și a fost declarată cea mai frumoasă prințesă din lume. Asta însă nu o împiedică să fie o tânără rebelă,care nu ține cont de nicio regulă impusă de protocolul regal.
Pasionată de modă, Amelia are deja un contract cu agenția de modele Storm, în portofoliul căreia se regăsesc nume precumKate Moss sau Cara Delevingne. A făcut chiar și un stagiu de practică în atelierele Chanel și își dorește să lucreze în industria modei: „Mi-ar plăcea să aduc ocontribuție sub orice aspect în ceea ceprivește procesul de creație a unei colecții“, a declarat Amelia într-un interviu recent.
Spre deosebire de rudele ei,prințesa de 21 de ani nu este la fel de conservatoare și nu urmează normele impuse de protocolul regal. Îi place să se distreze ca orice tânără de vârsta ei, merge constant la petreceri și concerte, iar pentru anul 2017 și-a pus în plan să ajungă la festivalul Glastonbury și să obțină permisul de conducere. „Sunt foarte nerăbdătoare și abia aștept să explorez Scoția la volanul mașinii“, a declarat recent într-un interviu pentru Vogue.
Deși are o imagine de petrecăreață, Amelia studiază la Universitatea din Edinburgh, fiind o studentă conștiincioasă. Vorbește fluent italiana și franceza și are o mare pasiune pentru lectură, dragoste insuflată de tatăl ei, Prințul George Windsor. Dar atunci când nu călătorește cu mintea, Amelia preferă avionul.
În timpul liber, rebela prințesă adoră să descopere locuri noi, ultima oprire fiind în Maroc, la începutul lunii ianuarie. Totuși, anul este abia la început, motiv pentru care și-a mai trecut câteva călătorii pe lista de dorințe. „Mi-ar plăcea să-mi vizitez sora în New York, atunci când se va muta acolo. Nu am fost niciodată în America înainte, iar acum voi avea scuza perfectă pentru a merge. Îmi doresc foarte mult să călătoresc și în Jamaica, să vizitez Golden Eye, unde Ian Fleming a scris «James Bond» și «Strawberry Hill»“, a mai declarat prințesa Amelia.
Iar dacă te uiți pe contul ei de Instagram, îți dai seama că i se potrivește de minune rolul de rebelă cu sânge albastru. Fotografiile postate o înfățișează în cele mai variate ipostaze, fie cu un pahar de cocktail în mână și o țigară, fie în ringul de box, unde pare că se descurcă foarte bine, fie în vacanțe sau la concerte, alături de prietenii ei. Momentan, Amelia locuiește în Edinburgh, lucru care îi place foarte mult: „Mirosul hameiului din fabricile de bere ce înconjoară orașul este cel mai îmbietor miros cu care te poți trezi dimineața“. Cu toate acestea, după terminarea studiilor se gândește să se întoarcă în Anglia și să se mute în Brighton sau Bristol, unde chiriile sunt mai mici, și să se dedice modei.
SURSA:viva.ro FOTO:Parismatch