Cei mai buni sportivi ieşeni vor fi susţinuţi financiar de autorităţi

Vasilie-Catea

Vasilie Catea

Deşi nu este cunoscut ca un iubitor al sportului, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a fost convins că merită să susţină sportivii ieşeni de la discipline individuale penrtu a-şi atinge obiectivele de performanţă.

Proiectul de susţinere a sporturilor individuale din Iaşi a fost susţinut de consilierul judeţean Vasile Câtea.

Ţinând cont de faptul că până la Jocurile Olimpice de la Londra a mai rămas doar un an, sportivii ieşeni care au şanse să participe la cea mai importantă întrecere de anul viitor, au nevoie de bursele olimpice în cel mai scurt timp.

Potrivit celor declarate de Vasile Câtea, au fost stabilite două liste, una cu nouă sportivi ce au şanse reale de a ajunge la Jocurile Olimpice din 2012 şi alta cu optsprezece sportivi de viitor, care ar putea reprezenta Iaşul la Olimpiada din 2016.

„Trebuie să punem în practică repede acest proiect, pentru că sportivii au mare nevoie de suport acum. Am stabilit o serie de propuneri cu acordarea burselor olimpice de către Consiliul Judeţean sportivilor ieşeni care au şanse să se califice la Jocurile Olimpice de la Londra, dar şi sportivilor considerați speranţe pentru următoarea Olimpiadă“, a spus Vasile Câtea.

Nouă burse a câte 1.500 de lei

Potrivit proiectului de susţinere a sportivilor ieşeni, nouă dintre ei vor primi burse lunare a câte 1.500 de lei.

Sportivii care vor beneficia de bursele olimpice sunt : Traian Lupu, Dragoş Marin şi Alexandru Marin – box, Mihaela Petrila – canotaj, Alin Moldoveanu, Vlad Săcăleanu -tir sportiv, Vlăduţ Simionescu – judo, Ciprian Gălăţeanu – scrimă şi Daniel Ciornei – tir cu arcul.

Pe lângă cei nouă, alţi 20 de sportivi vor beneficia de burse în valoare de 600 lei pe lună.

Iniţiatorii proiectului au mai propus alocarea sumei de 70.000 de lei pentru deplasarea sportivilor ieşeni la competiţiile importante, campionate mondiale sau europene, pentru care federaţiile nu au buget.

Simirad vrea măcar patru reprezentanţi

Şeful Consiliului Judeţean a declarat că s-ar declara mulţumit dacă măcar patru dintre sportivii susţinuţi financiar vor ajunge să reprezinte Iaşul la Londra, anul viitor.

„Am decis să investim în aceşti sportivi şi sper ca măcar patru dintre ei să ajungă să reprezinte Iaşul la Olimpiada de anul viitor. Dacă acest obiectiv va fi îndeplinit, eu mă voi delcara pe deplin mulţumit”, a spus Constantin Simirad, care le-a transmis sportivilor că principalul merit penrtu acordarea acestor burse olimpice îi aparţine în mare măsură lui Vasile Câtea, un „adevărat iubitor al sportului“.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *