Gaguri demenţiale cu Mihai Bendeac într-o spumoasă comedie pe scena Casei Studenţilor din Iaşi
Mihai Bendeac, cunoscutul actor de comedie care interpretează personaje precum Traian Băsescu, Ştefan Bănică jr. şi Bănel Nicoliţă şi, mai nou, realizator al emisiunii de divertisment „În puii mei”, vine la Iaşi.
Luni, 7 februarie, la orele 19:00, Bendeac va evolua pe scena Casei Studenţilor în celebra comedie „Crimă la Howard & Johnson”, piesă a autorilor americani Ron Clark şi Sam Bobrick.
Alături de Bendeac, din distribuţie, mai face parte şi actriţa Diana Cavallioti, regia fiind semnată de Emanuel Pârvu.
„Povestea e una genială: într-o cameră de hotel se întâmplă următoarele: în actul 1, soţia şi amantul încearcă să-l omoare pe soţ, în actul 2, soţia şi soţul încearcă să-l omoare pe amant, iar în actul 3, amantul şi soţul încearcă s-o omoare pe soţie”.
Referindu-se la succesul pe care l-a avut comedia respectivă, la data premierei, reputatul “New York Times” titra: „Ron Clark şi Sam Bobrick reuşesc să dea încă o lovitură”, iar “Variety” descria “crima” ca fiind “o piesă cu multe replici amuzante, situaţii hilare şi gaguri demenţiale”. “Una dintre reuşitele bulevardului american. Una dintre cele mai longevive piese din repertoriul bulevardier. Trei personaje, trei destine comice, trei situaţii hilare, toate în trei acte diferite. Pariul este garantat. Dacă spectatorii nu ies cu crampe de râs din sală, atunci spectacolul nu este valorificat la maxim. După cum spunea marele Dem Rădulescu: vă aşteptăm în număr cât mai mare”, este invitaţia lansată de Mihai Bendeac şi echipa, spumoasei comedii “Crimă la Howard Johnson”.
Bendeac cuceritorul de femei, alias Bad Boy Burlacul
Îndrăgostit de arta teatrală şi cinematografică încă de mic, Mihai învaţă singur, citind teancuri întregi de cărţi legate de acest domeniu, devenind, astfel, un adevărat autodidact. “Niciodată nu am putut înghiţi sistemul românesc de învăţământ, pe care l-am considerat şi îl consider în continuare extrem de prost organizat şi parţial inutil.” Cele mai mari corvoade ale liceanului Mihai Bendeac au fost ştiinţele exacte şi limba latină. “La fizică eram mereu în situaţii de corigenţă. În clasa a XI-a am fost pus să reprezint grafic, la tablă, soneria. N-aţi vrea să ştiţi ce a ieşit. Altă dată, în disperare de cauză, profesorul de fizică m-a pus să scriu 10 motive pentru care ar trebui să învăţ această materie. După o oră nu găsisem decât unul, să ştiu de ce îmi cade mărul în cap. Şi nu orice măr, ci acela a lui Newton.” Talentul şi dragostea pentru teatru au făcut din tânărul Mihai Bendeac o mică vedetă. Ulterior şi-a aprofundat cunoştinţele la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică şi a jucat în nenumărate piese de teatru precum şi în filme de scurt şi lung metraj. Munca şi devotamentul pentru profesie i-au adus actorului Bendeac o serie de premii şi nominalizări. De la teatru până la televiziune nu a fost decât un pas pe care Mihai l-a făcut demult, atât în calitate de actor cât şi în cea de prezentator. Deşi nu avea experienţă, a învăţat tainele televiziunii pas cu pas, pentru că “televiziunea se învaţă”. În opinia sa, celebritatea reprezintă un avantaj, având în vedere faptul că “contează ce spui şi poţi schimba lucruri”.
Pentru viitor, Mihai Bendeac îşi doreşte să devină cel mai bun om de televiziune din România. Actorul se consideră un cuceritor. După ce a întâlnit de-a lungul timpului manechine, hostesse, fete de oraş sau artiste, lui Bendeac i-a crescut încrederea în sine. Cel puţin aşa arată actorul prin postările sale de pe Facebook, în care se autointitulează “Bad Boy Burlac”.