Chef de chef la Casa Vânătorului

Fostul acţionar al Politehnicii Iaşi, Mobilis SA, a invitat floarea cea vestită a afacerimii ieşene la o paranghelie cu ştaif în Dealul Copoului. Patronul Mobilis, Călin Ştefan Cătălin Radu, este cunoscut ca unul dintre susţinătorii financiari ai pierdeleului. Acesta este prieten cu controversatul jurnalist Bogdan Chireac, cu care a făcut în trecut afaceri bănoase. Ex-acţionarul majoritar al Clubului de fotbal, Poli Iaşi, firma Mobilis SA, organizează în aceasta seară de 10 decembrie, la Casa Vânătorului, din Copou, un bairam – beton prilejuit de încheierea “cu succesuri” mari în biznis a anului 2010. La serbăutoarea care se anunţă a fi una “de pomină”, au fost trimise zeci de invitaţii personalizate “cremei” afaceriştilor din Iaşi, dar şi unora dintre patronii evazionişti care s-au regăsit în trecut în diferite topuri privind averile acumulate în mod “cinstit”. Chiolhanul de la Casa Vânătorului va fi stropit din plin cu şampanie, whisky şi vinuri de vinotecă, băuturile fiind asortate şi asezonate cu o întreagă paletă de mâncăruri alese. La final, dacă invitaţii vor mai fi treji şi în picioare, patronul Mobilis, “chiaburul” Călin Ştefan Cătălin Radu (fără Tănase) promite şi un foc mirific de artificii.

Mobilis in mobile – pe bani europeni

Firma Mobilis şi proprietarul acesteia au intrat în atenţia jurnaliştilor în momentul în care au preluat clubul de fotbaliatori “Poli Iaşi”, echipa de suflet şi de voturi a primarelui Nichi. După ce a luat-o “peste bot” de la administraţia locală, la modul figurat evident, tartorul de la Mobilis, Cătălin Radum, şi-a luat catrafusele şi i-a spus adio edilului-şef. An de an, Mobilis SA a obţinut profituri substanţiale din telecomunicaţii, de câteva milioane bune de euroi. Firma a fost înfiinţată în anul 1994, activând în domeniul telecomunicaţiilor şi având sucursale în mai multe localităţi din ţară: Bucureşti, Iaşi, Brasov, Constanţa, Craiova, Deva, Cluj, Bacău, Brăila, Timişoara. A urmat o evoluţie financiară spectaculoasă cu o cifră de afaceri în 1999, de 400.000 de lei (aproximativ 100.000 de euro). În 2007, Mobilis SA a avut o cifră de afaceri de 48,6 milioane lei (peste 12 milioane euro) şi un profit de 2,1 milioane lei la numai 30 de angajaţi. Potrivit presei central, fostul acţionar majoritar de la Clubul Politehnica Iaşi, a prins de la Ministerul Finanţelor, în noiembrie 2009, un contract de 22,8 de milioane de euro. Aceşti bani provin de la Uniunea Europeană şi au ajuns în România prin facilitatea Schengen. Potrivit unor surse bine informate din anturajul unor oameni politici, acţionarul majoritar (60%) al firmei Mobilis, Călin Ştefan Cătălin Radu, ar fi donat sume importante de bani PD-L-ului, în campania electorală din 2008. Mai mult, el este cunoscut şi ca un susţinător al preşedintelui Traian Băsescu. În anii trecuţi, Cătălin Radu a fost acţionar, împreună cu analistul de politică externă Bogdan Chireac, în Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii (CSR) care a prins un contract de şase milioane de euro, bani europeni, atribuiţi de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *