Cică Gina Pistol s-ar fi apucat de pregătiri pentru nunta sa cu Smiley

Deşi au încercat să ţină totul cât mai departe de ochii curioşilor, în cele din urmă s-a aflat că Smiley şi Gina Pistol formează un cuplu! Se pare că povestea lor de iubire avansează mai rapid decât se aştepta oricine, fiindcă au început deja să vorbească despre întemeierea unei familii, dar şi despre apariţia, de ce nu, a unui copil!

Gina Pistol pare să se gândească din ce în ce mai mult la măritiş pentru că orice ar face, tot la rochia de mireasă ajunge! Recent, diva şi-a surprins prietenii cu o poză în care apare purtând o rochiţă potrivită pentru o cununie civilă, alături de mesajul: „Eu nu mă mărit des, dar şi când o fac… asta port!”. Admiratorii Ginei s-au bucurat enorm atunci când au văzut postarea blondinei, dând imediat like şi lăsându-i mesaje de apreciere:„Casă de piatră!”, „Dacă este pe bune, atunci casă de piatră!”, „Eşti frumoasă foc iar săndăluţele sunt bestiale!”.

Gina Pistol şi Smiley se iubesc departe de ochii curioşilor şi, deşi şi-au ţinut relaţia ascunsă timp de câteva luni, acum nu se mai feresc să vorbească despre viaţa personală. Cei doi au vorbit despre momentul în care vor deveni părinţi, iar recent, în cadrul unei emisiuni, cântăreţul a spus în cât timp va apărea primul moştenitor al său.

SURSA;cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *