Plimbându-te la pas prin dulcele târg nu poți să nu remarci abundența de baruri, bărulețe și cafenele care mai de care mai colorate, mai trendy și mai fancy și, evident, mai scumpe care și-au făcut apariția pe pietonalul Lăpușneanu. Cu toate acestea, pe respectiva stradă este un loc ce pare sortit falimentului. Nu se știe dacă de vină-i proximitatea ruinei ce poartă numele de Cinema Republica sau traficul îngreunat de eterne lucrări, parcări și sensuri unice, dar orice afacere care se screme să ia naștere acolo moare la fel de repede precum a și început.
Magazin de haine, bar, magazin de haine din nou, covrigărie și – surpriză – din nou bar. Acesta a fost traseul ultimilor ani pentru mica gheretă din coasta cinematografului comunist. Părerea unanimă a plimbăreților de pe Lăpușneanu este că localului respectiv îi ședea mai bine ca magazin de haine. Chiar dacă nu era cel mai strălucit din oraș, măcar era o schimbare de decor în pădurea de cafenele fancy din centrul orașului.
Dar cum socoteala noastră nu se potrivește cu cea din târg, aici a luat naștere Cafeneaua Lăpușneanu.
Când e cald afară e chiar relaxant să stai aici la o bere sau o cafea: vezi tot ce se petrece pe pietonal, surprinzi cine intră și cine iese din hotelul aflat vis-a-vis de cafenea, vezi artiștii trecând boemi spre galeriile de artă și, evident, ești văzut stând cu ochelarii de soare „dă fiță” pe vârful nasului. Și asta fără să fii catalogat drept un cocalar care stă cu ochelarii pe nas în crâșmă. Nu, nu! Aici peretele dinspre pietonal se deschide făcând în mod inspirat loc unei terase unde, pe lângă faptul că vezi tot ce mișcă pe stradă, ești și remarcat de tinerelele care ies zbudalnice de la Colegiul Național din apropiere.
La lăsarea serii, terasa se închide și jaluzelele sunt trase de harnicii angajați ai cafenelei. Intrigați de acest aspect, ne-am avântat într-o seară în micuța incintă, numai ca să vedem că avem parte de o servire prietenoasă și aproape ireproșabilă, de o chelneriță suspect de amabilă care ne invită zâmbitor la petrecerea ce urma să aibă loc chiar în seara respectivă. Și asta pentru că, după cum am aflat ulterior, la Cafeneaua Lăpușneanu nu trece săptămâna fără seri de karaoke sau fără petreceri animate de DJ-i care mai știu să mixeze și altceva decât dub-dub-dub.
Păcat, însă, c-o să dea faliment în curând! Sau poate-o fi asta afacerea care zdrobește tradiția?
Lăbuș Neanu
Ucraineanu
Sa mori tu ca o sa dea faliment?
Cristian
Cafeneaua chiar e faina; si nu e tocmai de fite, e pentru oricine. Le urez succes!