A fost exact ca-n filmele poliţiste. Alea cu spioni, detectivi, anchete, expertize criminalistice etc. Şi, incredibil, totul s-a întâmplat în timp ce noi, ieşenii, dormeam liniştiţ din picioarei, pentru că ştiam că acolo, la Bucureşti, cineva veghează la somnul nostru adânc şi liniştit ca al unui prunc. Atenţie, nu e caterincă şi nici scenariu dement! E bârfă de bârfă.

Nicolae Tomescu

Deci, să vă povestim evenimentele aşa cum le-ar fi narat însuşi fostul secretar UTC de Mureş, Nicolae Stache Tomescu, actualmente beneficiar vremelnic al fotoliului de şef suprem la Radio Iaşi. E mijlocul lunii martie. Vremea – când caldă, când rece – nu mai avea răbdare cu oamenii. Vânt din pupa. La nici o oră de la sosirea în zona de activitate, redactorul şef (n.r.: îi place să i se spună „dom’ director”) Tomescu – nume de partid: „Vânătorul de unguri” – tocmai memorase ultimele virgule din discursul apocaliptic care urma a fi lansat în şedinţa de redacţie, când, cu tupeu şi spaimă deopotrivă, năvăli în birou un zdrahon de la pază (băiat de încredere, de altfel):

„Dom director, dom’ director, v-au spart parbrizul!”. Tăcere.

„Cine, bă, cine?”, răbufni Stache, doctor în istorie, printre altele. „Nu ştiu, n-am văzut, deşi n-am părăsit obiectivul”, i se răspunse.

Organele de cercetare, în frunte cu activistul şef Tomescu se deplasară în scurt timp la faţa locului (în curtea instituţiei), pentru a constata fapta şi a lua primele măsuri care să ducă la identificarea infractorului (sau spionului, după caz).

Constatări preliminare

Activitate normală. Angajaţii la posturi, freacă menta. Activitate sindicală nulă. Camerele de filmat nu funcţionează. Anchetă în plină desfăşurare. Program muzical în emisie.

–          Bă, cine a spart parbrizul?, se aude tunător vocea lui Tomescu. Nimeni, nimic. Sala era goală. Doar în spate, şoferul Dodge-ului proprietate personală, plătit normal din banii radioului, tremură de frig şi frică. Nu scoate un cuvinţel.

–          „Băi, se aude?”, continuă Tomescu spre sala pustie. Nimic. „Atunci, să începem ancheta”.

Trebuie menţionat faptul că, mai bine de trei ore, a urmat o analiză „la sânge” a activităţii întregului personal, însă, oricât ar fi fost de absurzi, organele de cercetare numite de fostul activist de partid Tomescu nu au descoperit vinovatul. Sătul de spectacolul grotesc al dictatotului, şoferul îşi luă inima în dinţi şi spuse cu glas stins:

–          Dom’ director, parbrizul l-am spart eu. Ştiţi, a trecut o maşină pe lângă mine şi a sărit o piatră de pe drum. Atunci a crăpat.

În loc de final

Marele şăf nu putu spune nimic. A fost luat prin surprindere de autodenunţul celui mai apropiat colaborator. Ieşi val-vârtej din redacţie şi se ascunse în braţele primitoare şi moi ale secretarei. De undeva, din fundul sălii se auzi vocea piţigăiată a primadonei Mihaela Munteanu, susţinătoare ferventă a bărbaţilor care agresează fără motiv femeile:

–          Dom’ director! Nicule… dar cu onoarea, cu onoarea noastră, a celor acuzaţi degeaba, cum rămâne?

Inexplicabil, nu primi nici un răspuns.