După ştirile prin care aflăm că băieţandrii de liceu sunt vânaţi de ţaigheri de prin baruri şi duşi de mânuţă la şcoală, mai ceva ca pe vremea matricolelor de tristă amintire, o informaţie de ultimă oră ţine să ne întristeze auzul. Cică din motive de cauză de chiul ale beizadelelor aflate în întreţinere, peste o mie de familioane din Iaşi vor rămâne fără alocaţia de sprijin, aia pe care o primesc copchiii până în 18 ani, cu condiţiunea să meargă la şcoală. Acuma, cică nu toţi vor fi tăiaţi la fel, ca să ne exprimăm plastic. Dacă elevul are peste 20 de absenţe nemotivate, alocaţia cu pricina se taie de tot, iară cei care au între 10 şi 20 de absenţe, vor primi alocaţie tăiată doar cu 20 la sută. Am dat şi noi o căutare la prietenul Goagăl, ca să vedem dacă toată tărăşenia e legală, şi ce credeţi că aflăm? Că Legea 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, dată de expertul recesiunii Emil Poloboc, dar republicată anu trecut, taman asta prevede: „Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale, şi (virgula nu ne aparţine, n.r.) nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare”. Nu e de şagă, dragi elevi! Iar ca să ne arate domnu` guvernu cât ne iubeşte, acesta ne anunţă că, după toate tăierile de alocaţie, statul cel grijuliu rămâne în buzunar cu un loz baban, din care să facă jmecherii ţării autostrăzi şi şcoli decente, cu licitaţiuni corecte. Şi mai spun alde Băselu şi Funeriu că nu produce nimica şcoala românească. Vorba ceea: cine n-are chiulangii, să-şi cumpere! Or, dacă nu, să se mute profesorii în crâşme, ca să salvăm educaţia din Românica! (Gogu Pedagogu`)
Propunerea genială a consilierului Andrei Postolache. Asta schimbă totul!
A stat degeaba în Consiliul Local cît a stat, dar şi cînd a pitrocit o idee! Nu putem decît să ne scoatem pălăria în faţa…