Cine pe cine mai ascultă…

Dragomir Tomaseschi

Dragomir Tomaseschi

Prefectul Dragomir Sava Tomaşeschi a făcut obiectul actelor de urmărire penală specifice (interceptări autorizate ale convorbirilor telefonice şi înregistrări audio-video ambientale), fiind suspectat că ar fi săvârşit fapte de corupţie, respectiv trafic de influenţă. Igor Istrate, arestat preventiv pentru complicitate la luare de  mită, la Bucureşti a generat suspiciunea că autorul real ar putea fi considerat Prefectul de Iaşi, fostul său avocat, pentru a elibera unui denunţător un titlu de proprietate (de fapt trei), pentru un teren de 37.459, 96 mp, fostul areal al fabricii Ţesătura, din Copou. Ulterior, încadrarea juridică a lui Istrati a fost schimbată în ianuarie ac, în trafic de influenţă, Prefectul Tomaşeschi fiind scos de sub urmărirea penală specifică. Sumele care urmau să fie traficate erau destul de consistente: 10.000 euro pentru 10 ha silvic, 150.000 pentru alte 9 ha extrem de centrale, şi 1.000.000 euro pentru alte 33,47 ha. Cam acestea au fost faptele. Altfel spus, mizele în joc erau mult mai mari decât în cazul fostului Prefect Radu Prisăcaru, arestat, demis şi judecat acum interminabil, pentru o speţă la fel de funciară. Semnificativ este şi faptul că la termene nici procurorii nu se mai prezintă… Prefectul Tomaşeschi, fie şi cu statutul său interimar, chiar şi cu Dreptul făcut la „Mihail Kogălniceanu”, este totuşi avocat şi nu şi-ar fi riscat libertatea şi cariera ca un novice.

***

Interesant rămâne faptul că DNA a operat interceptări telefonice şi înregistrări ambientale ale unui demnitar, altfel înalt funcţionar public, Prefectul fiind asimilat cu rangul de ministru secretar de stat.

Dar, ştiind că până şi Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a fost interceptată tot de DNA, într-o convorbire telefonică purtată cu senatorul PD-L Mircea Baniaş, acuzat de favorizarea infractorului în dosarul rambursărilor ilegale de TVA, n-ar trebui să ne mai mirăm de nimic.

Şi totuşi, pentru ascultarea convorbirilor telefonice ale Prefectului Tomaşeschi, evident autorizate, de către DNA, singurii care o pot face tehnic la fel de legal sunt cei din SRI. În plus, biroul Prefectului este de mult securizat, de către STS, cum de altfel este şi inscripţionat explicit pe unul din pereţii cabinetului. Parcă… Mai mult, deşi nu există un raport ierarhic explicit, Biroul judeţean al SRI colaborează discret cu Prefectul, furnizând chiar nişte buletine informative confidenţiale, cu o anumită cadenţă. Atunci înseamnă că interceptarea telefonică şi înregistrările ambientale s-au făcut peste capul şi competenţele structurilor judeţene ale SRI şi STS Iaşi, deşi am pune pariu că acestea, măcar, au bănuit ce se întâmplă, că se petrece ceva, dacă nu sunt chiar amatori. Şi nu prea sunt.

***

Sigur că DNA oricum asculta liniştit telefoanele lui Igor Istrate, şi l-ar fi putut intercepta pe Prefectul de Iaşi de la celălalt capăt al convorbirii, dacă ar fi existat în realitate un fond real al tentativei de trafic de influenţă.

Şi atunci?

***

Atunci înseamnă că de fapt ţinta nu a fost nici Istrate, nu este probabil nici Prefectul interimar Tomaşeschi, ci mai degrabă cei cu care vorbeşte demnitarul apolitic în cauză. Adică oneştii şi prea cinstiţii oameni politici din PD-L, foşti colegi de partid cu Prefectul, parlamentari sau doar foşti clienţi ai avocatului Tomaseşchi, astăzi onorabili directori prin ministere.

Altfel e bine că în ţara asta în care vorbim toţi şi nu ne mai aude nimeni, ne mai ascultă şi pe noi cineva…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *