Militar de carieră și colonel în rezervă, viteaz apărător al patriei și cuceritor de terenuri de chilipir, om de afaceri de succes și filantrop generos cu buzunarul personal, cetățean european și punte vie cu spațiul ex-sovietic, constructor de benzinării și militant ecologist, vânător pasionat și iubitor de animale, tată de familie și jupân de famiglie, ctitor vizionar și demolator de monumente, lider de filială portocalie cu carnet și apucături roșii, fost viitor primar și prim candidat la Palatul Roznovanu, fost și, probabil, viitor consilier local… Oare ce altceva i-ar mai putea lipsi acestei ființe complete și rotunde, acestui om universal, acestei personalități multilateral dezvoltate care este Gabriel Surdu? Chiar așa, ce?! Ei bine, iată ce: o… gazetă!

A fost nevoie ca foamea, frustrarea și obida unor gazetari din dulcele târg să dea în clocot ca să descoperim și noi această nouă fațetă a diamantului uman pe nume Gabriel Surdu. Gazetari care, printr-o scrisoare deschisă semnată „anonim”, au decis să arunce pe stradă, la vedere, toată mizeria acumulată în ultimele luni în cămăruțele redacției: „Nesimţirea şi sfidarea celor care conduc cotidianul «Flacăra Iaşului» (şi da, ziarul ÎNCĂ există!) au atins cote maxime. Întregul colectiv al cotidianului «Flacăra Iaşului» a ajuns bătaia de joc a conducerii ziarului. Suntem cel puţin 10 jurnalişti, actuali sau foşti angajaţi ai firmei ce editează cotidianul (fără a pune la socoteală şi personalul auxiliar) care de câteva luni aşteaptă să-şi încaseze restanţe salariale în valoare totală de peste 10.000 lei. Conducerea ziarului, prin directorul Sergiu Casapu, ne amăgeşte în permanenţă cu privire la primirea salariilor restante. În ultimele luni au avut loc nenumărate şedinţe în care ni s-a promis plata restanţelor şi ne-au fost prezentate «soluţii salvatoare» pentru relansarea ziarului. Una dintre ele îl avea în prim-plan pe preşedintele PDL Iaşi, Gabriel Surdu, care a venit în redacţie pentru a da «lecţii de etică editorială»”.

În rest, multe probleme la „Flacăra”: contracte de formă, de 2 ore pe zi, și alea fără taxe plătite, rate restante, cazuri sociale, disperare, furie și lacrimi… Am mai văzut – ba chiar am și trăit – filmul ăsta, așa că nu insistăm. Chiar ne pare rău pentru copiii și mai puțin copiii din redacție: știm că e greu și că nu merită asta, dar, până la urmă, încă mai există vreo două-trei ziare și televiziuni prin târg; în plus, se poate trăi și în afara presei…

Dar peste pretențiile de mogul ale domnului colonel nu putem trece așa ușor. Nu putem decât să îl felicităm că, în calitate de candidat, și-a dat seama că politica fără presă e ca presa fără politică, adică „nu se egzistă”. Regretăm că nu s-a gândit la vreun organ mediatic ceva mai potent decât actuala „Flacără”, precum vreo televiziune (apropo, din păcate pentru el, a ratat oportunitatea cu Tele M-ul; sau nu?!) ori, mai curând, ceva de genul „Vocea Rusiei”; asta nu poate ține decât de zgâr…, pardon, de simțul său economic atât de bine dezvoltat. Că te apuci, cu un CV politic și de afaceri atât de suculent și de ofertant pentru aparatul represiv, să mai dai și altora „lecții de etică”… – în fine, asta o fi vreo deprindere din viața militară. Dar să amăgești niște copii cu „soluții salvatoare”, asta chiar nu se face. E păcat. Că veni vorba, a mai fost un mustăcios patron pe acolo: cuviosul Viorel Roman, altfel un apropiat al sfântului Gabriel Surdu. Numai că Viorel Roman, cât i-a fost și lui bine, le-a dat săracilor de la ziar și un ban, nu numai vorbe…

Flamura roșie