* la puţin timp după ce presa a relatat că pe şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni se freacă menta pe moldoveneşte, cucuveaua de la Cotroceni a aterizat pe şest la Iaşi, făcând o baie de… jurnalişti * subiectul a fost preluat şi de mezina EBA, care a ţinut musai să facă Iaşul şi România de râs pe tema gazoductului
Circul de pe lume la gazoductul Iaşi-Ungheni, marea investiţie lansată de ieşeanul Mihai Răzvan Ungureanu în scurtul lui mandat la Palatul Victoria, inaugurată însă cu surle şi trâmbiţe de Victor Ponta, mai luna trecută. Ne-am distrat copios răsfoind presa locală cea serioasă la câteva zile de la tăiatul de panglici, unde a fost adus special de la Bruxelles ditamai comisarul european pentru Energie, un anume Gunther Oettinger, când jurnaliştii au văzut că pe şantier nu mai lucra nimeni, iar toată scenografia pusă la cale de Ponta şi de fraţii de la Chişinău a fost doar una de paradă.
Săptămâna trecută, însă, mirosind subiectul ridicat la fileu de jurnalişti, iaca aterizează pe şantier şi bădica Traian de la Cotroceni, într-o vizită care i-a luat pe toţi prin surprindere. Mirare mare, ce să vezi? Pe şantierul unde mai acum vreo lună ziceai că au tăbărât chinezii, cu excavatoare, lopeţi şi aparate de sudură, nu erau decât jurnalişti, care anunţaţi pe firul scurt, prin SMS, care veniţi acolo în baza unui comunicat trimis la prima oră, probabil din elicopter, de consilierii lui Băse. Şi de aici începe circul…
În lipsă de muncitori, a făcut o baie de… microfoane
Asaltat de microfoane şi de jurnalişti oneşti, Băselu începe a tuna şi a fulgera la adresa constructorilor chemaţi pe tăpşan cu ochii încă lipiţi de somn, dar cu bătaie directă spre USL şi premierul Ponta, acuzaţi că l-au prostit în faţă pe Oettinger.
Ceea ce, între noi fie vorba, cam aşa a şi fost. Căci, după cum aveam să aflăm mai târziu, ţevile pe care le-au sudat salahorii în august nici nu erau de la gazoduct, că alea abia trebuie ridicate de prin Portul Constanţa. Mai mult, cică nici pământul pe care se trage gazul către fraţii moldoveni nu se ştie încă dacă e liber de sarcini, că procedurile de expropriere, alea din urma cărora nişte şmecheri ai Iaşului au făcut bănuţi frumoşi (şefii Curţii de Conturi ştiu ei care şi cum!), ar urma să fie terminate abia pe săptămâna viitoare, încolo. Iată, aşadar, motive suficiente pentru care Trăienel al nostru să râdă cu gura până la urechi, deşi cu un ochi se face că plânge de mila fraţilor moldoveni, care sperau să primească niscaiva gaze chiar din această iarnă.
EBA i-a scos peri albi ieşeanului Ivan
Ce ne-a uimit pe noi a fost însă viteza şi solidaritatea pe care familia lui nea Băse ne-au demonstrat-o de-a lungul anilor, iar joia trecută o dată în plus. Cu temele bine făcute, mezina Elena, abia ieşită din maternitate, o grijă avea: să-i arate ea comisarului european cum românii ăştia hoţi l-au dus cu zăhărelul, de parcă nu era de-ajuns că ne-am făcut de-atâtea ori de cacao, iar englezii şi franţujii ne izgonesc de pe unde-apucă. Aşa că mămica EBA a dat iar cu bâta-n baltă, de au sărit stropi în ditamai Parlamentului European, de a trebuit săracul Cătălin Ivan, de la Iaşi, să stea cu umbrela în hemiciclu. A încercat săracul Cătălin să mai repare câte ceva, dar tărăşenia nu a mai putut fi ascunsă sub preş.
Ce credeţi că s-a rezolvat cu asta? Mai nimic. Constructorul zice că e-n grafic, cu tot cu alea două ţevi sudate în august şi strânse pe urmă frumuşel în depozitul cu materiale de recuzită, iar românii s-au mai făcut odată de râs în Europa, ca să ştie toţi ce poame se nasc la Moldova şi pe malurile Dâmboviţei.
Gazul pe Şest