Regii neîncoronaţi ai brânzei şi caşcavalului românesc sunt staruri pe Facebook. Ciobanul Ghiţă (devenit vedetă odată cu reclama la Vodafone şi cu fotografia alături de premierul Victor Ponta) şi ciobanul Artimiţă (la fel de celebru după ce s-a fotografiat alături de Elena Udrea), lansaţi puternic pe orbita media, au aterizat în Piaţa Nicolina din Iaşi, unde au scos la vânzare varianta gustoasă a Mioriţei, mieii de Paşti. Rivalitatea dintre cei doi baci a ieşit imediat la iveală, ca iarba după o ploaie mocănească. Bârfa de Iaşi a asistat la dialogul dintre cei doi şi vă prezintă un fragment reprezentativ pentru starea oieritului românesc.
Ghiţă Ciobanul: Artimiţă, Artimiţă, mai mergi seara la oiţă?
Ciobanul Artimiţă: Bre, nu mă lua cu chestii din-astea, că aşa îţi spun şi eu să vii să-mi numeri ouăle.
Las’ că am văzut pe Facebook că are cine să ţi le numere. Mai bine zi-mi cu ce marfă ai venit.
Păi, cu ceva popular. Nişte miei Vuitton, obţinuţi din încrucişarea bârsanei româneşti cu berbecul franţuzesc. Sper să cumpere oamenii, că-i dau ieftin, o mie de euro kilu’. Da’ tu cu ce te lauzi?
Păi, mie mi-a dat cumătru-meu, Victor, nişte miei din ăia, crescuţi pe autostradă, care fac aşa: Beeeechtel! Beeechtel! Auzi, da’ tu ai nişte caş, nişte urdă, la vânzare? Că cică nu prea faceţi mare brânză la stâna voastră, aia de-o numiţi partid.
Nu-mi jigni formaţiunea politică, zău aşa!
La câte oi şi măgari aveţi acolo, cum vrei să-i zic?
Zi-i cum vrei, dar nu ne lua în tărbacă.
No, ştiu cum să-i zic. Transhumanţa! Că la câte oiţe pedeliste au migrat către voi, nu e mişcare populară, e transhumanţă.
Măcar avem un baci viteaz!
Cine, Băsescu? Fugi de aici! Ai grijă, lupu-şi schimbă părul, dar năravul, ba! Bine, el n-are păr, dar năravuri are, multe.
Ia mai taci şi gustă ceva bun de aici.
Ce-i asta?
Laptele Băsescu. Hai că e slab, are doar 5% grăsime. Ia o duşcă.
Bleah! Ai zis că îi slab, cu 5% grăsime.
Da, dar restul de 95% îi palincă! Na, asta-i tăria Mişcării Populare.
Aoleu, te văd dublu.
Stai să vezi ce face Băsescu după un pahar din ăsta. Şi el tot dublu se vede, săracu’: preşedinte şi prim ministru. Da’ i-o trece după alegeri!