Mai acum câteva zile, finanțam din banii noștri transportul public ieșean, mergând cu autobuzul într-o vizită. Pe două scaune, doi cetățeni discutau de mama focului pe tema monumentelor Iașului, lăsate să se dărâme. Nu erau nominalizate concret, dar cele mai multe palme își lua primăria. Așa că am făcut un scurt inventar mental al monumentelor cunoscute și al proprietarilor. Ne-a cam dat cu virgulă, că Primăria nu prea apărea pe listă, ci diverse alte instituții, dar asta contează mai puțin. Ce nu știam era, printre altele, cine ar trebui să se ocupe de clopotnița de pe Independenței a bisericii Sf. Spiridon, aflată sub schele de vreun deceniu. Așa că ne-am apucat de pus întrebări. Ce am aflat, vă zicem și dumneavoastră. Măcar pentru frumusețea unei clădiri simbol al Iașului.
Scurtă istorie
Biserica și bolnița alăturată ei, actualul spital, au avut dintotdeauna o viață agitată. Biserica a fost construită la jumătatea secolului XVII. Turnul, ceva mai târziu, în 1786, lângă cișmelele care marcau faptul că voievodul Grigore Ghica Vodă adusese apă în oraș, prin olane de lut. Cișmelele nu mai funcționează. Au rămas doar inscripțiile turcești de pe ele. După nici 20 de ani, în 1802, ansamblul a fost ruinat de marele cutremur care a lovit Moldova în acel an. Biserica și turnul au fost refăcute după câțiva ani. În 1830, a fost montat și ceasul, cu cele patru cadrane ale sale. A fost adus de la Paris, pentru că meșteșugul ceasornicarilor nu era cunoscut la Iași, cât era el de capitală. În timpul lui Cuza, noi reparații, în care a fost schimbat și acoperișul clopotniței. Era în formă de bulb de ceapă, în stil rusesc. A fost făcut țuguiat, să semene cu tichia sfântului Spiridon, din iconografia românească. Probabil că Dorel lucra în construcții încă de pe atunci, pentru că noi reparații au fost necesare în 1923, 1938, 1956, 1976, 1990, 1996 și chiar și acum.
Teatru absurd
Partea proastă pentru bietul turn a fost în ultimii 70 de ani regimul său juridic. În 1948, a fost preluat de stat, pentru că Bisericii Ortodoxe Române i se lăsau doar lăcașurile de cult, nu și anexele, chit că o clopotniță este, funcțional vorbind, parte integrantă a oricărei biserici. După 1990, parohia și-a cerut clopotnița înapoi și a urmat un lung șir de procese. Prin 2004, turnul a trecut la spitalul Sf. Spiridon, care nu avea ce face cu el. Iar să ceri unui spital să repare o clopotniță inutilă, când el însuși stă să se dărâme și n-are bani de medicamente sună deja a teatru absurd. Culmea, bisericii i s-a cerut să-și demonstreze în instanță dreptul de proprietate asupra propriei clopotnițe, deși simpla logică nu putea spune altceva.
Viitor incert
Ca să nu se dărâme turnul, parohul a început să-l cârpească, deși era încă oficial al spitalului. A făcut expertize, a făcut un proiect de reabilitare și ce mai trebuie în situații dintr-astea. Până urmă, turnul s-a întors acum câțiva ani la biserică. Și… cam asta e povestea. Parohia nu are bani de consolidări, Ministerul Culturii nici atât. Soluția ar putea veni prin fondurile europene, după modelul Golia. Cum biserica nu e instituție publică, ar trebui ca turnul să fie cedat temporar către Consiliul Județean sau Primărie, care să depună oficial proiectul. După acel moment ar fi loc și de înjurături la adresa celor care nu-l repară.
