Ce o fi având în comun bursa și o crâșmă din buricul târgului? Sau, un club și aceeași crâșmă?

Nu vă bateți capul să răspundeți, sunt niște chestii așa, retorice. Dar, dacă știți, nu țineți pentru voi!

Pe vremuri, Clubul Bursei (sau CB, cum o să-i spun mai jos) se chema „Iașul” și era plin de mofturi până la refuz. Cu alte cuvinte, era un local unde erai tratat cu un sictir crunt, prețurile erau imense pentru ce primeai iar chelnerii îți dădeau un flit de genul „Nepoate, dacă nu-ți convine, du-te în altă parte!”.

Zilele trecute, împreună cu un grup de prieteni, am zis să vedem dacă experiențele de pe vremuri se compară cu cele din cel de-al șaselea an de domnie a lui Vod(c)ă Băsescu.

Capcana de la intrare

Clubul Bursei

Am intrat în CB cu mare atenție. Nu neapărat pentru că simțeam vreo emoție, departe de mine gândul, ci pentru că gresia de la intrare era extrem de alunecoasă de la stratul de gheață necurățată. Nu foarte gros, dar destul ca să-ți rupi gâtul. Deci, o bilă neagră cât casa, așa, din start! După ce am reușit să trecem de capcana de la intrare, am ochit o masă în capăt, potrivită numărului de membri ai grupului cu care eram. Trebuie să precizăm că restaurantul cu numele din titlu are două încăperi, separate după cum ți-e felul, fumător sau nu. Probabil că patronul e vreun militant antitabac, pentru că zona pentru nefumători este mult mai frumos amenajată, mai elegantă și parcă puțin mai veselă. Ne-am așezat la masă, așadar, notând în gând faptul că nu ne-a întâmpinat nimeni. În plus, a trecut ceva vreme până ce o doamnă între două vârste a găsit de cuviință să vină să ne bage în seamă. Așadar, bilă neagră după bilă neagră.

Recordmeni fără chef

După o vreme, a venit și doamna chelneriță. Folosesc apelativul „doamnă” pentru că, așa cum spuneam mai sus, angajata localului nu e vreo tinerică fără experiență, ci o femeie în toată putere cuvântului, cum mai văzusem doar pe la Bolta Rece.

Departe de mine gândul de a face discriminare pe bază de sex, vârstă, orientare politică sau de-aia de dormitor. Și, chiar dacă aș face, doar n-oi fi prost să o spun așa, în public! Că n-am imunitate parlamentară, să-mi permit să bat câmpii fără să-mi pese de nimic, ca un deputat. Sau senator. De aceea nici nu insist prea mult pe aspecte irelevante, precum cele citate anterior. Însă nu pot trece cu vederea o lipsă de chef evidentă și, ați ghicit, lipsa ecusonului. Am făcut comanda, profitând de prezența prin zonă a chelneriței, gândindu-mă să nu se întâmple cumva ca unor cunoscuți de-ai mei care au avut nenorocul să fie tratați, zilele trecute, cu un sictir ca pe vremea când Iliescu era prim-secretar de Iași. Nu cred că era vorba de aceeași chelneriță, pentru că cea cu care aveam acum de-a face părea doar plictisită. Spre surprinderea noastră, n-a durat decât vreo douăzeci și cinci de minute până ne-a venit comanda. Din câte am aflat mai târziu, cică ar fi un fel de nou record al crâșmei!

Atenție la budă!

Din motive asupra cărora niciodată nu insistăm dar pe care toți le înțelegem, la un moment dat, unul din amicii mei a decis că e timpul… să-și pudreze nasul. A venit destul de încruntat înapoi la masă, ceea ce a avut darul de a ne mira foarte. De obicei, când vii de la budă, optimismul bate spre verde. Momentul însă a trecut rapid, ultimele evoluții pe scena politică au acaparat discuțiile și abia când mi-a venit rândul să vizitez toaleta am realizat de unde atâta supărare pe amicul meu. Of, oameni buni, oare de unde să încep? De la faptul că, după mobilierul de baie și restul dotărilor, pare că nu s-a mai băgat niciun leu în curățenie de vreo zece ani? Sau că, până ajungi la locul mult dorit trebuie să treci prin diverse cotloane și să faci mai multe curbe decât în buncărul lui Hitler? Te și întrebi, pe bună dreptate, cum s-or descurca domnii cu probleme de prostată. Așa că nici nu mai comentaz faptul că la chiuvete, pe post de prosoape de hârtie, era cea mai ordinară hârtie igienică pe care poți s-o găsesți în comerțul românesc. Era să spun „socialist” și nu aș fi greșit prea mult – pe vremea lui Ceașcă se folosea o hârtie „inginerică” aproape identică.

Nu-i așa că v-ați fi așteptat la mai mult de la o crâșmă cu pretenții, situată la kilometrul zero al Iașului?!

Cu o floare…

Dincolo de toate aspectele care ne-au surprins destul de neplăcut, mâncarea a fost bună. Chiar foarte bună. La fel și desertul. Deci, bilă albă pentru bucătar. Însă coniacul pe care l-am luat era cam suspect – dacă ăla era Alexandrion de șapte stele, atunci înseamnă că Boc e cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România de la Marea Unire încoace. Cum, nu e Boc cel mai bun?! Îhmm, atunci înseamnă că am băut o poșircă vândută ca pileală de top! Revenind la mâncare, trebuie să precizez că era ok atât la gust cât și le felul în care a fost prezentată. Bine etalată pe farfurie și potrivit porționată. Iar muraturile… jos pălăria! Dar, stimați telespectatori, cine a spus vorba aceea, cum că o floare nu face niciodată primăvară, a fost un om tare deștept.

Să nu uit o altă chestie, la „de bine” – n-am auzit manele. Deci, o bilă albă.

Aspecte de ordin tehnic

Proprietarii CB se laudă, pe internet, că ar avea vreo două sute de locuri în restaurant și alte două sute pe terasă. Sincer să fiu, nu i-aș contrazice, spațiul e destul de mare. Numai că, dacă chiar ar ține să respecte cifrele de care vorbeam mai sus, lumea ar sta cam înghesuită. Așa, cam ca la o nuntă de zgârciți. Ca să fiu obiectiv, dincolo de dezamăgirea de la budă, cele două spații interioare ale restaurantului sunt destul de plăcut amenajate. La fumători, după cum spuneam mai la deal, e destul de spartan, doar mese, scaune și ceva tablouri pe pereți. Însă dincolo, la „ne-fe”, treburile sunt mai colorate, poți vedea o față de masă mai acătării, ce să mai, per total, ambianța pare mai luminoasă. Hai să vorbim și de localizare deși, dacă sunteți ieșeni, este imposibil să nu știți locul fostului restaurant „Iașul”. Numit acum, după cum vă spun și în titlu, Clubul Bursei. Așadar, crâșma este pe strada Lăpușneanu, chiar lângă Astoria, în buricul târgului. La asemenea vad, te-ai aștepta la mai mult.

Mi-aș trimite un prieten la Clubul Bursei?

Sincer, nu prea. Să vă spun și motivele, ca să nu se creadă că am ceva personal cu oamenii ăia. Deși mâncarea este bună, orice altceva e cam nașpa. Adică muzica, servirea și toaleta, care nu se încadrează în ceea ce apreciază grupul meu de prieteni. Și nu suntem fii de petroliști, băieți de miniștri sau gineri ori beizadele de senatori. Ăștia nu se chinuie să scrie texte prin ziare despre locurile unde nu s-au simțit bine, ei procedează mai simplu – trimit controale până îi scot din afacere. Sau până se plictisesc. De ce? Păi… pentru că pot! Nu știu, am avut senzația, cât am stat în restaurant la CB, că eram într-o crâșmă unde patronul n-are chef să bage prea mulți pitaci dar vrea să scoată înzecit. Până la un punct, n-ai ce comenta, ăsta e rostul unui business, să faci parale cât mai multe cu investiții cât mai mici. Însă, când tai coada la pisică, lucrurile încep să semene a altceva. Apoi, ca să-mi trimit un prieten la CB, cu inima împăcată, ar trebui ca cei care servesc să treacă puțin dacă nu printr-o școală de „alimentație publică” atunci măcar prin niște cursuri de… chelneri. Poate părea malițios ce spun însă, așa cum am văzut prin cele câteva crâșme ieșene pe unde m-au dus pașii, sunt și patroni care înțeleg că cel mai important lucru în afacerea asta, după profit, este un client mulțumit. O bilă albă este că prețurile nu sunt prea mari. Adevărul e că… ar fi și culmea! Dar rămân la părerea că oricum sunt mai mari decât ar merita crâșma.

Nota generală pentru Clubul Bursei – 6,86.

Poate o să crească la o a doua experiență, dacă voi petrece momente mai plăcute pe terasă, când se va încălzi vremea. La capitolul parcare, poate e bine să dau o explicație – nota nu prea are cum să fie mai mare, având în vedere că, deși există un loc destul de generos unde să-ți lași mașina, spre bulevardul Independenței, găsești destul de greu un spațiu liber. Iar parcarea de la Poștă e la ceva distanță.

Să nu uit – când se va încălzi, o creștere de măcar jumătate de punct va fi de la dispariția capcanei de la intrare. Care capcană? Păi, aia în care riști să-ți rupi gâtul când intri în Clubul Bursei dacă afară e sub zero grade.

Note:

Tarife/prețuri: 7

Mâncare/băuturi: 9

Servire: 7

Curățenie: 7

Ambianță: 6

Muzică: 6

Parcare: 6