Asta da lovitură. Asta da bucurie. Norocul a dat fix peste directorul hipermarketului Carrefour Felicia din Iași, Cristian Cojocaru. Nu vă gândiți că a primit vreo primă de la antreprenorul francez. Nici pe departe. Ba dimpotrivă. Vânzările au mers prost în ultimele luni din cauza șantierelor din zonă care abia acum parcă dau semne de finalizare. Cristian Cojocaru a devenit tătic. Pentru a doua oară. Și cu a doua soție cu care s-a căsătorit chiar în vara anului trecut. Angajații cârcotași spun că șeful lor s-ar fi căsătorit chiar din acest motiv, că soția lui era gravidă. Nu e nicio problemă. Sănătos să fie copilul. Cristian Cojocaru a mai fost căsătorit și are o fetiță cu fosta soție. Acum, cu actuala soție, tot o fetiță cică ar avea. Să fie sănătoasă și să se bucure de ea împreună cu soția sa, Andreea.