Zilele trecute, am asistat fără să vreau la o scenă care m-a făcut să-mi revizuiesc din temelii lista de dorinţe privitoare la ce aş vrea să văd/aud. Eram la o mini-coadă la ghişeul unde se eliberează permise de conducere/alte asemenea acte şi am aflat că Stănescu (Cum care? Unul dintre ei) şi-a luat carnet. Mă rog, vroia să intre în posesia plasticuţului. Cert este că a trebuit să scrie pe hârtie „formula magică”: am primit un exemplar.

Cât credeţi că a durat asta? 10 minute, cu asistenţă! Pentru că şoferul nostru aştepta de la cel care-l însoţea să i se spună fiecare literă. Apoi a început să aştepte şi fiecare cifră în parte, corespunzătoare datei la care vroia să-şi ridice dreptul de circulaţie. În unele cazuri (litere/cifre) a fost nevoie de semne pe hârtie care să arate forma literei ce urma să vadă lumina zilei.

Până la urmă, s-a născut un frumos text, iar omul şi-a luat râvnitul act. Cât despre mine, am întinerit brusc. Cu vreo 38 de ani. Adică m-am simţit ca la clasa întâi, atunci când am aflat cu stupefacţie că numita Ana beneficiază de posesia unor fructe… păcătoase.

Garcea Stănescu

P.S. Sper din tot sufletul ca abilităţile la şoferie ale personajului de mai sus să le depăşească pe cele la scris. Oricum, n-ar fi foarte greu.